EXPANSIUNE: Marile orașe „înghit” localitățile limitrofe prin dezvoltările de locuințe noi

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 20 August 2018, Ultima actualizare: 20 August 2018

Cluj-Napoca Marile orase inghit localitatile periferice prin dezvoltarile de locuinte noi

Deși terenuri libere s-ar mai găsi, construcțiile de locuințe noi din marile orașe nu „duduie” pe măsura cererii. În schimb, funcționează foarte bine modelul aplicat în alte mari ale lumii – extinderea către suburbii.

Potrivit unui studiu realizat recent de compania de consultanță Coldwell Banker România, în anul 2017, cea mai mare pondere a locuințelor finalizate în cele mai mari opt piețe rezidențiale ale țării – incluzând aici și regiunea București–Ilfov – au fost amplasate în localitățile limitrofe marilor orașe. Este vorba, mai exact, de o pondere de aproximativ 54% din totalul livrărilor din aceste zone, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Această tendință se explică atât prin raritatea terenurilor pretabile pentru construcția unor proiecte rezidențiale (de amploare), cât și prin prețurile prohibitive ale celor care se găsesc totuși.

„Localitățile limitrofe marilor orașe regionale continuă să atragă cea mai mare pondere a finalizărilor de locuințe noi deoarece oferă terenuri pentru construcții în parametri rezonabili de preț și un grad redus de birocrație în autorizarea lucrărilor de construire, comparativ cu marile orașe, unde autoritățile locale sunt mai puțin prietenoase, iar vânzătorii de terenuri au de multe ori așteptări nerealiste privind prețul terenurilor propuse spre vânzare. Prețurile nerealiste sunt o consecință a faptului că în orașe precum Timișoara, Iași, Cluj–Napoca (foto), se aplică proporția 80%-20% când vine vorba de concentrarea terenurilor bune în portofoliile unui grup restrâns de proprietari. În situația în care cererea cu oferta pentru terenuri centrale sau semicentrale se vor întâlni, vom asista la o majorare a segmentului middle-market și în marile orașe din România și la o evoluție calitativă a conceptelor ce stau la baza proiectelor de la periferia marilor orașe.”

Bogdan Voica, CEO Coldwell Banker România

 

Bragadiru, fruntaș pe Ilfov

Localitățile limitrofe cu cele mai locuințe livrate anul trecut sunt Bragadiru (București), Dumbrăvița (Timișoara), Florești (Cluj–Napoca), Cisnădie (Sibiu) și Năvodari (Constanța), fiecare dintre acestea depășind pragul de 1.000 de unități locative finalizate.
De menționat este că, în ultimii 11 ani, în Florești au fost date în folosință aproape 18.000 de locuințe, adică mai mult decât în oricare dintre marile orașe analizate – cu excepția Bucureștiului.

În Popești Leordeni, un alt „punct fierbinte” pe harta noilor dezvoltări rezidențiale din preajma Capitalei, au fost livrate, pentru prima oară în ultimii șase ani, mai puțin de 1.000 de locuințe – tendință pusă de reprezentanții Coldwell Banker pe seama împuținării parcelelor de teren disponibile. Pe de altă parte, localitățile Giroc (Timișoara) și Șelimbăr (Sibiu) s-au apropiat de pragul de 1.000 de unități locative predate.

Trei orașe secundare cu peste 3.000 de unități livrate anual

Din punctul de vedere al volumului anual de locuințe noi finalizate, Constanța a devenit, în anul 2017, a treia mare piață regională la nivel național – cu excepția regiunii București–Ilfov. Cele peste 3.000 de unități locative livrate anul trecut o plasează, astfel, după Cluj–Napoca (care a avut 5.403 de locuințe predate) și Timișoara (3.484 de locuințe). Următoarele poziții în clasament sunt ocupate de către Sibiu și Iași, ambele cu aproximativ 2.500 de unități locative livrate anual, Brașov (cu aproape 1.700) și Oradea, care a intrat anul trecut în rândul orașelor cu peste 1.000 de locuințe construite anual.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe