Rămâne de văzut pentru ce gen de clădiri vor opta de acum chiriaşii, dat fiind contextul economic actual.
Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă Colliers International România, până în 2014 vor fi eliberate la nivelul Capitalei spaţii office cu o suprafaţă totală de aproximativ 754.000 de metri pătraţi. Această situaţie va fi determinată de expirarea contractelor de închiriere încheiate în perioada de vârf a pieţei, respectiv 2006-2008. Circa 90.000 de metri pătraţi de birouri vor fi lăsate vacante în acest an, alţi 288.500 de metri pătraţi şi, respectiv, 372.700 de metri pătraţi urmând să li se adauge în 2013 şi 2014. “Printre companiile care ar putea căuta să îşi relocheze birourile se numără cu precădere cele care ocupă în prezent spaţii ce nu corespund standardelor calitative ale clădirilor de clasă A, sau care, în condiţiile modificării unor premise de business, vor dori fie să îşi consolideze operaţiunile într-o singură clădire, fie să îşi extindă suprafaţa de lucru, pentru care actualul proprietar nu poate oferi soluţii valide”, subliniază Daniela Popescu, Senior Associate în cadrul departamentului de Evaluări şi Consultanţă al Colliers International Romania.
Principalele criterii de selecţie: chirii mai mici şi acces facil
Criza financiară a modificat regulile de funcţionare pe piaţa de birouri, majoritatea deciziilor fiind luate acum pe baza nevoii de optimizare a costurilor. În acelaşi timp, accesul facil a devenit unul dintre cele mai importante puncte forte ale unei clădiri de acest gen. Prin urmare, estimează consultanţii Colliers, este de aşteptat ca unele companii să renunţe la zona centrală (CBD – Central Business District) în favoarea chiriilor mai avantajoase din zonele semicentrale. Totodată, firmele cu birouri situate în regiuni mai greu accesibile vor căuta, cel mai probabil, să se mute în clădiri aflate în apropierea staţiilor de metrou, în ciuda unor costuri mai ridicate. Desigur, unii chiriaşi pot opta pentru reînnoirea vechilor contracte, în lipsa unor alternative mai avantajoase.