Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
2 Mai 2017

Fondurile pentru Prima Casă, insuficiente și în 2017?

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Ştiri imobiliare, Credite, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 01 Iulie 2020

Anul trecut, Executivul a elaborat un plan de funcționare a programului pe următorii cinci ani, adică până în 2021.

Potrivit strategiei propuse de Ministerul Finanțelor la finele lui 2016, programul Prima Casă va beneficia anul acesta de un plafon de garantare de 2,5 miliarde de lei. La această sumă se adaugă și fondurile rămase nefolosite anul trecut, adică aproximativ 175,5 milioane de lei. Asta înseamnă că românii interesați de accesarea unui credit co-garantat de către stat ar avea la dispoziție un total de 2,67 miliarde de lei. Ținând cont de evoluția consemnată anul trecut, această sumă ar satisface peste 27.000 de solicitări.

fondurile pentru Prima Casa insuficiente si in 2017

Cerere peste așteptări

Spre comparație, doar în primele nouă luni ale anului trecut au fost acordate garanții de circa 2,6 miliarde de lei, pentru credite în valoare totală de 5,2 miliarde de lei. Este necesar de precizat însă că, în 2016, cererea pentru programul guvernamental a fost stimulată – oarecum artificial, ar spune unii – de discuțiile și schimbările provocate de adoptarea legii dării în plată. Dat fiind că, odată cu reglarea avansurilor minime solicitate de către bănci pentru ipotecarele standard, lucrurile au revenit acum la normal, ar fi de așteptat ca solicitările pentru Prima Casă să se mai tempereze, iar suma propusă de către autorități să fie suficientă pentru nevoile pieței.

Jucătorii din piață sunt însă de părere că cererea pentru programul guvernamental se menține la cote ridicate și în 2017, astfel că în funcționarea acestuia pot apărea noi sincope. „Pe baza datelor din piață, estimăm că fondurile disponibile pentru finanțări prin intermediul programului Prima Casă vor fi epuizate cu mult înainte de sfârșitul anului”, se arată într-un raport de piață realizat recent de Coldwell Banker România. Potrivit reprezentanților companiei de consultanță, deciziile pe care le vor lua autoritățile în această privință vor afecta rezidențialul autohton.

Ajutor pe piața nouă, dar și pe cea veche

După aproape opt ani de funcționare, programul Prima Casă continuă să fie o „rotiță” importantă în mecanismului rezidențialului autohton. În București, spre exemplu, acest gen de finanțări ajung să reprezinte aproape 75% din achizițiile de locuințe noi din categoria „mass-market”, potrivit datelor Coldwell Banker. De precizat este că aici se încadrează aproape 60% dintre cele aproximativ 12.000 de unități locative anunțate spre livrare anul acesta în zona Capitalei (adică peste 7.200 de unități). Acest gen de locuințe sunt amplasate, de regulă, în zone mărginașe ale orașului sau în interiorul marilor cartiere și au prețuri de 700-950 de euro pe metru pătrat util. Proiectele din care fac parte beneficiază în general de acces la rețeaua publică de transport în comun, au finisaje de calitate medie și suprafețe similare cu cele ale locuințelor vechi.

Și segmentul apartamentelor vechi beneficiază de condițiile accesibile de finanțare ale programului guvernamental. Potrivit raportului citat, acestea continuă să fie o opțiune viabilă pentru cumpărători, dat fiind stocul relativ redus de locuințe noi care să corespundă cerințelor acestora. Poate că cel mai important avantaj al blocurilor ridicate înainte de Revoluție este localizarea favorabilă – în consonanță, desigur, cu prețul mai mic de vânzare comparativ cu proiectele noi din aceleași zone.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Interesul pentru Noua Casă ia avânt: ING Bank România a primit de 2 ori mai multe cereri decât anul trecut. Ce pași trebuie să urmeze solicitanții

Aprobarea financiară se obține independent de imobilul ales, căutarea acestuia putând avea loc ulterior, în termen de 90 de zile. Din martie 2021, cei interesați de achiziția unei locuințe...

citește mai departe
Motivul pentru care programul Noua Casă ar putea să nu aibă “beneficii reale în piața imobiliară”. Cum poate fi corectată situația, în opinia ADIRU

Majorarea avansului pentru locuințele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanții Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din...

citește mai departe
Care vor fi, de fapt, condițiile pentru Noua Casă: credite de maximum 140.000 de euro pentru locuințele noi, față de 70.000 de euro, pentru restul

Schimbările aduse programului au fost elaborate în contextul situației create de COVID-19, dar și pentru a elimina restricțiile impuse, recent, prin varianta „O familie, o casă”. Supuse unei serii...

citește mai departe
Schimbarea schimbărilor: programul „O familie, o casă” se va transforma în „Noua casă”. Ar deveni funcțional în două săptămâni

UPDATE 2: În cadrul ședinței de Guvern de pe 22 iulie 2020, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind desfășurarea programului Noua Casă – fostul Prima...

citește mai departe
Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui

Deși lucrurile păreau să se fi liniștit la acest capitol, programul Prima Casă se vede iarăși pus sub semnul întrebării – nu în ceea ce privește continuitatea sa, ci...

citește mai departe