Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
5 sept. 2016

Îți dorești o casă? O alternativă la finanțarea bancară: avantaje și dezavantaje

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei

Pentru cumpărătorii care nu vor – sau nu pot – să contracteze un credit.

În contextul înăspririi condițiilor de creditare de anul acesta, obținerea finanțării necesare pentru achiziția unei locuințe reprezintă o problemă pentru destui români. O soluție interesantă pusă la dispoziție de către unii dezvoltatori de locuințe este cea a achitării în rate a proprietății dorite. Condițiile oferite pot fi diferite de la caz la caz, însă avantajele și dezavantajele acestei metode sunt, în esență, aceleași.

bani pt casa

Săptămâna trecută, dezvoltatorul imobiliar Tagor a anunțat introducerea acestei modalități de finanțare (și) pentru ansamblul rezidențial Adora Forest, din Timișoara. Sistemul presupune plata unui avans de 30% din valoarea apartamentului, restul sumei urmând a fi achitate în rate egale pe o perioadă de până la șase ani.

Asta înseamnă că, pentru un apartament cu trei camere şi o suprafaţă construită de 90 de metri pătrați, cu un preț de vânzare de 70.400 de euro (plus TVA), un cumpărător ar trebui să achite un avans de 21.120 de euro (plus TVA), apoi rate lunare egale, în valoare de 886 de euro (plus TVA), timp de șase ani. Suma totală plătită la finalul acestei perioade va ajunge astfel la aproape 84.912 de euro, diferența reprezentând dobânda percepută de către dezvoltator pentru această perioadă.

O soluție, dar nu pentru oricine
Pe lângă criteriile de eligibilitate mult mai flexibile, sistemul ratelor la dezvoltator oferă avantajul de a scăpa de plata ratei mult mai repede comparativ cu majoritatea celor care apelează la un credit. În plus, suma totală rambursată este cu doar 20% mai mare decât prețul locuinței – în condițiile în care, în cazul unui împrumut ipotecar, ajungi să plătești de două ori (sau chiar mai mult) casa.

Dezavantajul major al acestei soluții este, și el, evident: valoarea ridicată a ratei lunare, pe care nu oricine și-o poate permite. „Aceasta este o opţiune pentru segmentul de clienţi cu o situaţie financiară peste medie şi care nu doresc să piardă timpul cu procedurile standard ale băncilor, având în vedere şi faptul că băncile au înăsprit condiţiile de creditare încă din primăvară”, explică Andreea Hamza, director de marketing şi vânzări pentru proiectele rezidenţiale dezvoltate de Tagor.

4 proiecte, 3.500 de unități locative
Prima fază a proiectului Adora Forest a fost finalizată în urmă cu un an, aducând pe piaţă 107 de apartamente şi garsoniere într-un bloc de 11 etaje, dintre care peste 70% au fost deja contractate. „Vânzările merg foarte bine, Timişoara este un centru economic preferat de foarte mulţi investitori, care creează noi locuri de muncă bine plătite. Suntem convinşi că noua opţiune de achiziţie, prin rate la dezvoltator, va da un nou impuls vânzărilor”, este de părere Mihaela Matei, reprezentant de vânzări în cadrul Hitch & Mosher, agenţia exclusivă a proiectului Adora Forest.

În toamna anului trecut, reprezentanții Tagor evidențiau popularitatea sistemului de rate la dezvoltator, acesta fiind preferat de peste 50% dintre cumpărătorii ansamblului Adora Urban Village, amplasat în apropierea Bucureștiului (în orașul Bragadiru). O situație extrem de interesantă, mai ales în contextul unei piețe dominate (pe atunci) de tranzacțiile prin Prima Casă.

Citește și: Cum să achiți o casă în 6 ani – fără rate la bancă!

Proiectele Adora reprezintă rezultatul unei colaborări între fondul britanic Patron Capital și dezvoltatorul imobiliar şi administratorul de proprietăţi Tagor. Cei doi jucători au în prezent în derulare patru ansambluri rezidențiale – două în București, unul în Arad și unul în Timișoara. Acestea sunt proiectate să cuprindă, la finalizare, circa 3.500 de unități locative, în urma unor investiții de circa 250 de milioane de euro.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Daniel

    M-ar interesa un credit pt. imobiliare dar cu salariul din strainatate.

  • nedelcu

    Ok, un lucru bun, dar nu si pentru omul de rind. Ma intereseaza un apartament cu 3 sau 4 camere in Timisoara. As dori unele informatii…

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-ar putea să te mai intereseze și
În 2021, dezvoltatorul ansamblurilor Cortina a vândut locuințe în valoare de peste 90 de milioane de euro. Compania continuă investițiile

Lucrările la două dintre proiectele în care au fost tranzacționate proprietăți au început chiar anul trecut. Dezvoltatorul autohton Eden Capital Development a anunțat că anul trecut a vândut locuințe...

citește mai departe
Dezvoltatorul Art City: „Piața rezidențială s-a dublat ca volum de lucrări într-o perioadă de mai puțin de trei ani”

Pentru anul în curs, reprezentanții companiei vizează extinderea portofoliului de proiecte administrate cu încă trei proiecte, predominant rezidențiale. Art Property, dezvoltatorul ansamblului rezidențial Art City (foto) din nordul Capitalei,...

citește mai departe
Colliers: 2021, „un an care a făcut cât doi” pe piața terenurilor – cea mai mare valoare a tranzacțiilor din 2007 încoace. Previziunile pentru 2022

Retailerii și dezvoltatorii rezidențiali au fost cei mai activi, vădind un interes crescut pentru dezvoltări imobiliare pe acest segment de piață. Piața tranzacțiilor cu terenuri destinate exclusiv proiectelor rezidențiale...

citește mai departe
Euro Vial achiziționează un teren de 2.500 de metri pătrați în Mamaia Nord, pentru extinderea facilităților complexului Sea ON

Tranzacția s-a cifrat la peste 1,5 milioane de euro și a fost încheiată la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care proiectul în sine a fost livrat în vara...

citește mai departe
Ce investiții facem în 2022? (P)

Pentru a face o investiție imobiliară de succes, există câteva aspecte de care trebuie să țină cont un potențial cumpărător – dincolo de preferințele personale. În 2022, imobiliarele rămân,...

citește mai departe