Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
29 Martie 2012

Revine optimismul în piaţă – 2012, anul reapariţiei proiectelor speculative?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 29 Martie 2012

Deşi tendinţa generală pe segmentul industrial este de a construi doar la cererea clienţilor, unii dezvoltatori încep să-şi asume riscul unor investiţii pe cont propriu.

La nivelul întregii pieţe imobiliare, ultimii ani au fost caracterizaţi de reducerea semnificativă a apetitului pentru risc al dezvoltatorilor. Aceştia nu s-au mai încumetat să lanseze noi proiecte cu uşurinţa din anii de boom, ci au adoptat o atitudine precaută, de aşteptare, concentrându-se pe proiectele pe care le începuseră deja. Segmentul spaţiilor industriale ilustrează perfect această tendinţă, în condiţiile în care majoritatea dezvoltărilor noi din ultima perioadă au fost demarate doar la cererea specifică a unor clienţi.

Anul acesta aduce însă semne de schimbare, cu toate că analiştii estimau iniţial că va fi „croit” după acelaşi calapod. „Au început să apară şi la noi dezvoltările speculative. Adică dezvoltatori care până acum au construit doar la cerere au obţinut fonduri şi au început să construiască pe baza speculaţiilor cu privire la creşterea cererii. Un exemplu ar fi Graells & Llonch Industrial Park Turda, aflat în apropiere de Cluj. Acest parc industrial are o suprafaţă totală de aproximativ 12.000-15.000 de metri pătraţi şi este dedicat pentru spaţii medii de aproximativ 1.500 de metri pătraţi”, spune Gabriel Sfetcu, directorul departamentului industrial al companiei de consultanţă Cushman & Wakefield România.

Volum dublu de tranzacţii în 2011
Optimismul dezvoltatorilor din industrial cu privire la creşterea viitoare a cererii pare să fie pe deplin justificat de evoluţia acestei pieţe pe parcursul lui 2011. Potrivit datelor Cushman & Wakefield, volumul închirierilor de spaţii industriale la nivel naţional a crescut cu aproape 100% anul trecut faţă de 2010. “La sfârşitul Q4 2011 puteam vorbi de o suprafaţă tranzacţionată de aproximativ 150.000 de metri pătraţi, faţă de 75.000 de metri pătraţi, la sfârşitul Q4 2010“, explică Sfetcu. În acest context, rata de neocupare pe acest segment a scăzut până la nivelul actual de mai puţin de 5%. Sfetcu anticipează că, dacă trendul ascendent al cererii se va menţine, anul în curs se va putea încheia cu un plus de până la 20% în ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor de închiriere. „Cu toate că începutul lui 2012 a fost extrem de lent, lucru ce ar contrazice previziunile noastre de creştere, în luna martie au început să apară cererile, cereri ce ar trebui să fie finalizate în aproximativ patru-şase luni de zile”, notează reprezentantul companiei.

An-record şi pentru Europa Centrală şi de Est
Şi la nivel regional anul 2011 a fost unul extrem de bun pentru acest segment al pieţei imobiliare. „Volumul spaţiilor închiriate în Europa Centrală şi de Est a atins nivelul record al ultimului deceniu, adică peste 3,2 milioane de metri pătraţi, depăşind astfel recordul precedent datând din perioada de vârf a pieţei imobiliare (aproximativ 2,8 milioane de metri pătraţi în 2008)”, subliniază Sfetcu. Ferdinand Hlobil, directorul departamentului industrial pe Europa Centrală al Cushman & Wakefield, spune că piaţa din această parte a Europei este percepută ca una stabilă de către companii, printre avantajele sale numărându-se atât accesul la câteva pieţe emergente, cu potenţial de creştere a consumului, cât şi forţa de muncă relativ ieftină şi apropierea de pieţele vest-europene. “În acest an ne aşteptăm tot la o revigorare moderată a noilor proiecte de dezvoltare, revigorare ce a fost stimulată în special de gradul redus de neocupare în cele mai atractive locaţii”, preconizează Ferdinand Hlobil.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
România, printre țările din ECE care au încheiat anul pe plus la capitolul investiții imobiliare

Deși în primul semestru volumul achizițiilor s-a situat sub nivelul din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului. România, Polonia și Slovacia sunt țările din...

citește mai departe
Cum au evoluat investițiile în activele imobiliare autohtone în S1 2021

Cea mai mare tranzacție înregistrată până acum în acest an a avut loc în trimestrul al treilea, pe piața de birouri din Capitală. Valoarea totală a investițiilor în activele...

citește mai departe
Volumul de spații logistice și industriale închiriate s-a majorat cu o cincime în S1 2021. „Majoritatea dezvoltatorilor sunt activi, având proiecte în derulare”

Atât din punctul de vedere al tranzacțiilor de închiriere, cât și din cel al livrărilor, Bucureștiul deține o cotă de peste 50% din piața de profil. În prima jumătate...

citește mai departe
2020, un vârf în materie de investiții imobiliare. Previziunile pentru 2021

Ponderea covârșitoare a activității de tranzacționare a fost generată, anul trecut, de segmentul de birouri. Potrivit unui raport de piață publicat de compania de consultanță Colliers, anul 2020 a...

citește mai departe
Creștere accelerată pe piața de spații logistice și industriale în 2020

Contextul pandemiei a determinat o intensificare a cererii de asemenea spații, atât pe segmentul de închirieri, cât și pe cel al noilor dezvoltări. Piața locală a spațiilor logistice și...

citește mai departe