Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
31 Octombrie 2012

Schimbarea la faţă a programului de reabilitare termică: cât va fi finanţat de UE, cât din buzunarul proprietarilor

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 31 Octombrie 2012

Legea prevede ca anumite categorii de persoane să fie scutite de plata lucrărilor de izolare, contribuţia acestora fiind suportată de autorităţile administraţiei publice locale.

Guvernul a aprobat ieri, la propunerea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), un proiect de Ordonanţă de Urgenţă ce modifică prevederile vizavi de programul naţional de reabilitare termică. În baza noului act legislativ, lucrările de creştere a eficienţei energetică pentru imobilele cu destinaţie rezidenţială vor putea fi finanţate şi din fonduri europene. „Am anunţat, recent, că România a obţinut acordul Comisiei Europene de a finanţa proiectele de reabilitare termică a blocurilor din fonduri europene. În paralel cu negocierile purtate cu CE, a fost nevoie să punem la punct legislaţia. Aşa că avem, de astăzi, odată cu trecerea prin Guvern a ordonanţei elaborate de noi, reglementări ce permit ca reabilitarea să se poată face cu contribuţie financiară europeană, completată de o cotă ce le revine primăriilor, precum şi de o contribuţie minimă a proprietarilor. Practic, extinzând sursele de finanţare, asigurăm îmbunătăţirea accesului la program a potenţialilor beneficiari”, a declarat ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Eduard Hellvig.

Primăriile pot plăti şi cota beneficiarilor, dar să-şi recupereze banii în 10 ani
Potrivit noilor reglementări, o cotă de 60% din finanţarea necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică (sumă ce include şi expertiza tehnică, şi auditul energetic) va fi asigurată din fonduri structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene şi din alocaţii de la bugetul de stat. Un maximum de 30% din bugetul total va fi contribuţia autorităţilor administraţiei publice locale, în vreme ce asociaţiile de proprietari vor suporta minimum 10% din valoarea lucrărilor. Actul normativ prevede şi posibilitatea ca primăriile să preia sarcina financiară a asociaţiilor de proprietari, dar sumele respective să fie recuperate în termen de maximum zece ani, notează reprezentanţii MDRT. Legea exceptează de la recuperarea acestor sume anumite categorii de persoane (pentru care contribuţia primăriilor este considerată ca o cheltuială de natură socială): persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere; persoane sau familii care în ultimele trei luni au realizat venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie; veterani de război şi soţi/soţii sau supravieţuitori/supravieţuitoare ai acestora; pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană este sub câştigul salarial mediu net pe economie.

Şi locuinţele unifamiliale vor putea intra în program
Blocurile ce urmează a fi supuse reabilitării termice vor fi prioritizate în funcţie de nivelul de performanţă energetică (începând cu imobilele cele mai ineficiente din punct de vedere energetic), de numărul de apartamente (începând cu blocurile cu cel mai mare număr de apartamente) şi de anul de construcţie (începând cu acele clădiri care au cea mai mare vechime). „Ca element de noutate, am introdus în Ordonanţă posibilitatea finanţării reabilitării termice şi pentru locuinţele unifamiliale (adică pentru case), dar şi pentru locuinţe sociale şi celelalte unităţi locative, aflate în proprietatea/administrarea consiliului local, indiferent dacă sunt amplasate în blocuri de locuinţe sau sunt locuinţe unifamiliale. Au prioritate, însă, blocurile şi locuinţele familiale”, a precizat Eduard Hellvig.

Amenzi şi pentru executanţi, şi pentru autorităţile locale
Ordonanţa aprobată de către Guvern răspunde şi câtorva dintre dintre atenţionările arhitecţilor legate de programul naţional de reabilitare termică. Astfel, clădirile declarate monument istoric sau cele amplasate în centrele istorice, în ariile de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate ale localităţilor nu vor mai putea intra în program, autorităţile declarându-şi intenţia de a păstra valoarea istorică a acestora. Totodată, pentru asigurarea unor soluţii tehnice unitare din punct de vedere al aspectului şi cromaticii în cazul blocurilor cu mai multe scări, s-a impus ca programele locale şi soluţiile de intervenţie să fie avizate de către comisiile tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism. Nu în ultimul rând, pentru a proteja beneficiarii de lucrările de proastă calitate, actul legislativ prevede şi posibilitatea acordării unor amenzi cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei. Acestea sunt aplicabile atât executanţilor care nu respectă anumite standarde ale lucrărilor şi materialelor, cât şi autorităţilor locale (coordonatori locali) care nu respectă obligaţiile prevăzute de actul normativ.

Citeşte şi: Arhitecţii: Polistirenul nu este o soluţie universală pentru reabilitarea termică! Vezi ce probleme pot apărea în timp
Citeşte şi alte articole din secţiunea Home & Deco

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Olaru

    Polistirenul nu este singura solutie, este cea mai buna cu conditia sa ai sub control nivelul umiditatii , sa recuprezi caldura din aerul viciat si sa construiesti de asemenea maiera incat pericolul incendiului sa fie in totalitate inlaturat. Solutiile sunt si au fost experimentate cu succes. Poate ca vor fi adoptate atunci cand specialistii isi vor domoli orgoliul si isi vor recunoaste responsabilitatea pentru halul in care se prezinta si directia in care se indreapta sistemele de incalzire.

  • Olaru

    ce pare da parerea mea nu este pe placul ministerului pentru ca este stearsa mereu, in timp ce eu ma asteptam sa cie combatuta sau dezbatuta. O mai scrui inca o data si voi trimite si o scrisoare deschisa doar pentru a responsabiliza ministrul fata de sumele exorbitante pe care eu le consider, in mare parte pierdure.

    Domnule Ministru,
    Calitatea de cetățean roman ma îndreptățește sa fac analize si aprecieri privind calitatea prestației unui membru al guvernului si sa-mi exprim liber părerea. În ce va privește ma voi rezuma sa fac constatări bazate pe realitățile înconjurătoare.
    Prețul căldurii perceput consumatorilor este mul superior celui din comunitatea UE. Evoluția costurilor este crescătoare ceea ce dovedește ca măsurile adoptate sunt greșite. Exemplu : Marea contorizare a cărei scop era de reducere a costurilor gigacaloriei pana la nivelul volumului consumat. Acesta măsura s-a dovedit total ineficienta, având efect iluzoriu de scurta durata. Astfel pierderile enorme pe rețelele de transport au fost repartizate la început consumatorilor care nu aveau contoare. Efectul a lăsat iluzia ca situația a fost rezolvata si populația a migrat in masa spre utilizarea contoarelor. Atunci când cei care nu aveau contoare au devenit minoritate nu au mai putut suporta diferența de costuri determinata de pierderi. Furnizorii de căldura nu au capacitatea sa înlăture pierderile sau sa le suporte si atunci au rămas doua posibilități. Sa se revină la vechile costuri in care populația sa plătească pierderile sau sa rămână fără căldura. Astfel investiția devine total ineficienta folosind exclusiv la localizarea pierderilor ceea este bine dar nu prioritar. Debandada care a a urmat si continuă in ritm sporit este instalarea centralelor de apartament. In acest caz a exista o rezolvare pe termen scurt dar sistemul face consumatorul sa devina captiv acestui tip de combustibil care va fi înțeles odată cu liberalizare prețului gazelor naturale. Singura alternativa este electricitatea, mai scumpa decât gazul. Un alt mare dezavantaj este poluare care face un iad din ambientul locatarilor de la etajele superioare care au dedesubt mai multe surse de gaze arse. Nu este de neglijat nici păienjenișul rețelelor de alimentare si posibilele scurgeri de gaze, datorate unor imperceptibile mișcări seismica. Costurile uniei asemenea instalații întregește tabloul unei soluții pe care pana nu demult credeam si încă mai credem ca este o reușita. Nu este. Vreme când aceste investiții vor deveni inutile este aproape.
    Contorizarea este totuși folositoare nefiind însa prioritara.
    Marea reabilitare termica, greșit considerata soluția miracol nu este doar nefolositoare ci si dăunătoare. Necesarul de energie va scădea sever si se va reflecta in costuri fapt care va face ca iluzia diminuării cheltuielilor sa devina certitudine. Izolația de fapt înseamna obstrucționarea circulației aerului, dar tot acești curenți transportau si apa din ambient păstrând nivelul umidității in limite acceptabile. Umiditatea sporita, in aceste condiții, favorizează dezvoltarea mucegaiului lucru care se petrece in câțiva ani, timp in care asa cum arătam totul pare o mare reușita. Odată instalat mucegaiul face ca ambientul sa devina insuportabil si locuința inutilizabila. Ventilare accentuata este singurul mod de a combate mucegaiul dar in timpul ventilării se pierde căldura câștigata prin anvelopare. Aerul pare imaterial dar într-o încăpere de 100 m³ se afla 100 kg de aer. A înlocui acest volum care are temperatura ambientala de 22 ºC obținută prin consum de energie cu aceiași cantitate de aer dar la – 22ºC este o pierdere însemnata. Astfel izolarea termica nu este numai nefolositoare, ea este si dăunătoare.
    Pentru ca peisajul sa fie complet nu este deloc lipsit de importanta sa fie marcat pe harta localităților cu o făclie blocurile reabilitate. Ar face o imagine completa împreuna cu bulinele.
    Acesta ar fi treaba specialiștilor. Personal consider ca acesta categorie este definitiv compromisă de dezastrul actual in care se zbat sistemele de încălzire. Sigur ca dumnealor mai au multe sfaturi si soluții la îndemâna, dar eu ma jenez sa le scriu aici . Nu consider discuția încheiata dar doresc sa întreb dacă pana aici puteți da un răspuns domnule ministru pentru ca cine altcineva sa răspundă?.
    Olaru Laurentiu.

  • MRU

    Nu trebuie sa uitam ca prin normele de la noi o cladire ce are ultimul planseu utilizabil la mai mult de 28m de trotuar/carosabil este “cladire inalta”. Asta inseamna ca blocurile P+9 cu 5 trepte la intrare sau cu magazine la parter sunt CLADIRI INALTE si nu pot fi – legal – placate cu polistiren! Ar trebui folosita vata minerala bazaltica! Vezi si pe http://nazone.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Stând mai mult acasă, din pricina măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, românii au început să acorde mai multă atenție spațiilor exterioare ale locuințelor. Retailerul local de materiale de...

citește mai departe
The new luxury era? Într-o zonă exclusivistă precum Kiseleff-Aviatorilor, o amenajare cu adevărat „de lux” poate ajunge la încă o dată prețul apartamentului

Un studio de design recunoscut pe plan internațional intră și pe piața din România, pe fondul alinierii standardelor în materie de lux ale persoanelor cu venituri mari din întreaga...

citește mai departe
Ambient modern și elegant, în care să te simți „acasă”!

Acest stil de design se potrivește atât locuințelor spațioase, cât și celor de dimensiuni mai mici. Visezi la o locuință elegantă, însă nu ai vrea să cazi în capcana...

citește mai departe
Design: duplex de 85 de metri pătrați, cu 3 dormitoare și două băi

Cu o compartimentare și o amenajare eficiente, casa ta poate fi mai încăpătoare decât crezi! Datorită noii generații de ansambluri rezidențiale, apartamentele structurate pe mai multe nivele, de tip...

citește mai departe
3 stiluri de amenajare pentru sufrageria ta!

Alături de bucătărie, această cameră este cea în care veți petrece cel mai mult timp împreună. Sufrageria – sau, în accepție modernă, livingul – reprezintă, în designul interior contemporan,...

citește mai departe