Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
27 Aprilie 2015

Viitorul sună verde: ansamblu de 5.000 de locuințe „eco” în sud-estul Capitalei. Prețurile vor fi și de Prima Casă!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 27 Aprilie 2015

Deocamdată cu pași mici, România tinde să se alăture direcției internaționale de reducere a poluării mediului.

„Amprenta individuală de carbon este efectul direct al acțiunilor unei persoane asupra mediului. De la electricitate și până la călătorii, alimentație și îmbrăcămintea pe care o purtăm, toate acțiunile noastre implică emisii de dioxid de carbon și au un impact direct asupra accelerării schimbărilor climatice”. Iată o perspectivă interesantă asupra a ceea ce numim, în mod obișnuit, „poluare”, potrivit stopco2.ro.

Probabil că, citind definiția de mai sus, mașinile sunt primul lucru ce-ți vine în minte.

Cât se poate de greșit!

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-house-green-gras-grass-background-image45257996

Deși poate n-o conștientizăm, locuințele sunt, de fapt, cel mai important factor poluator, a afirmat unul dintre participanții la o conferință dedicată construcției de locuințe „prietenoase” cu mediul (parte a Săptămânii Belgiene la București). Concluzia desprinsă în urma celor prezentate de dezvoltatori, constructori și arhitecți a fost că (deși aflată încă la început din acest punct de vedere) piața rezidențială românească tinde și ea spre respectarea standardelor internaționale în materie de locuire. Acestea vizează nu doar reducerea consumului de energie în cadrul așezărilor umane, ci și a impactului negativ al acestora asupra mediului înconjurător (prin deșeuri și epuizarea resurselor). Consumul de energie este doar un aspect al construcțiilor durabile, a precizat Didier Balcaen, partener și Chief Operations Officer (COO) pe Europa Centrală și de Est în cadrul Liebrecht & Wood.

Planuri cu bătaie lungă
În acest context, compania belgiană și-a anunțat intenția de a dezvolta un ansamblu rezidențial „verde” de proporții la marginea Bucureștiului. Amplasat pe un teren de 190 de hectare, cu deschidere către lacul Frumușani, acesta urmează să cuprindă circa 5.000 de unități locative, atât case, cât și blocuri (având regim redus de înălțime). Dată fiind amploarea proiectului, acesta ar trebui să fie dezvoltat într-un ritm de circa 500 de unități locative anual, pe o perioadă de minimum zece ani, a explicat Balcaen. Investiția totală în dezvoltarea complexului, inclusiv în infrastructură (drumuri, stații proprii de epurare a apei, sistem de deversare a deșeurilor etc.), se va ridica la aproximativ 500 de milioane de euro. Complexul se află încă în faza de planificare, compania având în vedere începerea construcției în 2016. Din punct de vedere financiar, acesta se va adresa populației cu venituri medii spre superioare. Astfel, prețurile minime se vor situa în jurul a 70.000 de euro.

Citește și:
Casele verzi proiectate de un român, premiante în lumea arhitecturii: vezi cum arată!

Cu o vechime de peste 20 de ani și activ în trei țări europene – Rusia, Polonia și România, Liebrecht & Wood s-a implicat până în prezent doar în proiecte comerciale (birouri, spații logistice și retail). Potrivit lui Balcaen, compania a decis să se orienteze acum spre dezvoltarea unui prim complex rezidențial datorită convingerii că „este timpul potrivit”, considerând că România este mai atractivă decât celelalte două piețe.

Părerile cititorilor
1 părere
  • chirulescu

    Felicitari

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe