Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
8 Noiembrie 2011

Vrei un împrumut pentru casă? Mai poţi beneficia încă de vechile condiţii de creditare!

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Credite, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 08 Noiembrie 2011

Deşi Banca Naţională a României a publicat noul regulament de acordare a împrumuturilor, instituţiile financiare vor funcţiona după vechile reguli până la modificarea propriilor norme.

La sfârşitul lunii trecute, Banca Naţională a României (BNR) a publicat în Monitorul Oficial noul regulament de creditare, aplicabil atât creditelor de consum, cât şi celor imobiliare. Potrivit actului legislativ, băncile au la dispoziţie un termen de maximum 90 de zile de la data publicării noilor reglementări (28 octombrie 2011, n.red.) pentru a transmite către BNR propriile norme de creditare, spre validare. Până atunci, băncile vor acorda împrumuturi pe baza reglementărilor aflate până acum în vigoare.

Beneficiarii Prima Casă, favorizaţi
Din momentul în care băncile îşi vor alinia normele interne de acordare a împrumuturilor la cerinţele BNR, va trebui ca cei care îşi doresc să acceseze un credit – pentru casă, dar nu numai – să se supună unor condiţii mai stricte. Pe piaţa rezidenţială, acestea se vor resimţi în primul rând la nivelul avansului necesar pentru contractarea unei locuinţe prin credit bancar.

De cele mai „relaxate” condiţii beneficiază, în continuare, creditele Prima Casă, dat fiind faptul că prevederile noului regulament nu se aplică împrumuturilor pentru investiţii imobiliare garantate integral sau parţial de către stat. Cu alte cuvinte, cei care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă prin intermediul programului guvernamental vor trebui să deţină în continuare doar un avans de 5%.

Beneficiezi de un avans mai mic dacă eşti plătit în valută
Pe locul al doilea în clasamentul celor mai accesibile credite (din punctul de vedere al avansului solicitat) se situează împrumuturile pentru investiţii imobiliare în lei. Acestea vor putea fi obţinute dacă solicitantul va deţine un minimum de 15% din valoarea imobilului ce va fi achiziţionat (în condiţiile în care, potrivit actului legislativ, valoarea împrumutului nu poate depăşi 85% din valoarea garanţiei ipotecare).

Pentru creditele în valută, în cazul în care beneficiarul obţine venituri în respectiva monedă străină sau are salariul indexat după cursul de schimb, avansul minim necesar este de 20% din valoarea proprietăţii ce urmează a fi cumpărată.

Pentru persoanele care obţin venituri în moneda naţională, avansul minim necesar este de 25% pentru creditele imobiliare în euro (sau indexate la cursul euro) sau de 40% în cazul împrumuturilor în alte monede străine sau indexate la cursul unor alte monede străine. Spre comparaţie, până acum, un avans maxim solicitat de către bănci în cazul unui credit ipotecar în euro se ridica la doar 20%. Prevederile actuale indică o îmbunătăţire faţă de regulamentul supus iniţial dezbaterii de către BNR, potrivit căruia pentru accesarea unui împrumut în euro, băncile ar fi trebuit să solicite un avans de 30%.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • adriana

    Am un imprumut la banca de nevoi personale. mai pot beneficia de imprumutul pentru prima casa?

  • colacel cristina/mirela

    sunt casatorita dar vreau sa ma despart si vreau sa i/mi iau prin rata o garsoniera ieftina lucrez in strainatate la curatenie femeie serviciu nu am nici un ban strins am trei copii si vreau sa ii iau la mine dar vreau sa ma ajutati multumesc

  • marian

    buna ziua, m-ar interesa sa stiu si eu daca as putea sa fac un imprumut pt o casa. as dori sa fac acest imprumut ca sa-mi fac sau sa cumpar o casa si as dori sa stiu cam ce acte mi-ar trebui si daca se poate face acest imprumut

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Interesul pentru Noua Casă ia avânt: ING Bank România a primit de 2 ori mai multe cereri decât anul trecut. Ce pași trebuie să urmeze solicitanții

Aprobarea financiară se obține independent de imobilul ales, căutarea acestuia putând avea loc ulterior, în termen de 90 de zile. Din martie 2021, cei interesați de achiziția unei locuințe...

citește mai departe
Motivul pentru care programul Noua Casă ar putea să nu aibă “beneficii reale în piața imobiliară”. Cum poate fi corectată situația, în opinia ADIRU

Majorarea avansului pentru locuințele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanții Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din...

citește mai departe
Care vor fi, de fapt, condițiile pentru Noua Casă: credite de maximum 140.000 de euro pentru locuințele noi, față de 70.000 de euro, pentru restul

Schimbările aduse programului au fost elaborate în contextul situației create de COVID-19, dar și pentru a elimina restricțiile impuse, recent, prin varianta „O familie, o casă”. Supuse unei serii...

citește mai departe
Schimbarea schimbărilor: programul „O familie, o casă” se va transforma în „Noua casă”. Ar deveni funcțional în două săptămâni

UPDATE 2: În cadrul ședinței de Guvern de pe 22 iulie 2020, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind desfășurarea programului Noua Casă – fostul Prima...

citește mai departe
Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui

Deși lucrurile păreau să se fi liniștit la acest capitol, programul Prima Casă se vede iarăși pus sub semnul întrebării – nu în ceea ce privește continuitatea sa, ci...

citește mai departe