Vilă deosebită în centrul Clujului propusă spre vânzare, situată în interiorul perimetrului de protecție istorică și arhitectural-urbanistică, amplasată într-o poziție deosebită, dominantă, pe o arteră rezidențială dintr-o zonă cu semnificație specială pentru întregul oraș și istoria sa arhitectonică.
Locația se află la zece minute de mers agale de Catedrala Ortodoxă și respectiv de statuia lui Matei Corvin, în proximitatea Camerei de Comerț și Industrie, aproape de Facultatea de Litere, de vechile clădiri ale Politehnicii de pe strada Barițiu, de Piața Mihai Viteazul. Poziția proprietății oferă o vedere panoramică deschisă către un segment din partea veche a orașului. O oază de liniște în natură, ruptă de tumultul orașului, dar îndeaproape conectată cu centrul acestuia. Zonă cu multă vegetație, cu vecinătăți constituite din vile cu arhitectură interbelică ce oferă un cadru urbanistic realmente deosebit, de departe unul dintre cele mai frumoase și bine conservate din Cluj.
Această proprietate este expresia reușită a modului în care o solidă și amplă construcție modernă poate fi îmbinată armonios cu stilul neoromânesc. Clădirea se află într-o poziție înaltă, depărtată față de stradă, având la intrare scări impunătoare, o terasă extinsă și o loggie, toate pavate cu travertin, delimitate de o balustradă din fier forjat cu elemente florale amintind de anii frumoși din Belle Epoque. Impozanța intrării este subliniată pe lângă elevația clădirii, de deschiderile loggiei și de forma arcuită a ferestrelor de la etajul I. Acoperișul prezintă pantă puternic înclinată și streașină proeminentă, care pe lângă funcția de protejare a clădirii, au și rol decorativ în ansamblul fațadei. Clădirea exprimă masivitatea și spațiozitatea specifice stilului brâncovenesc, împreună cu eleganța plină de căldură a vilelor din perioada interbelică folosite ca inspirație.
Construcția inițială a fost complet consolidată, restructurată, extinsă, etajată, mansardată și utilată în perioada 2001-2008, nefiind monument istoric.
Terenul pe care este edificat imobilul este în suprafață de 1.645 mp, oferind un important potențial urbanistic pentru ridicarea de construcții terasate pe panta domoală din spatele vilei și pe terasa din partea superioară a acesteia, cu panoramă splendidă asupra orașului. Terenul rămas liber, de aproximativ 1.000 mp (actualmente livadă) este unul dintre cele mai mari construibile în această zonă de excepție, pentru care indicatorii urbanistici zonali deja aprobați în locații învecinate sunt: P.O.T. = 60% - 75%, C.U.T. = 2.4 - 3.0.
Vila individuală, bine încadrată peisagistic și depărtată de clădirile din preajmă, a fost finalizată în anul 2008, fiind intabulată în 2009. Construcția se desfășoară pe o suprafață totală de peste 650 mp, având inclusiv multiple scări, trotuare și terase. Are regim de înălțime: subsol parțial, parter, etaj 1, mansardă și pod. Frontul la strada Emil Racoviță are 15 ml. Fațada principală a vilei este orientată către est. Înălțimea locuinței la cornișă este de 10.50 m. Construcția este foarte solidă și robustă. Proprietarul actual este cel care a realizat-o pentru el, în urmă cu 15-20 de ani.
Aria locuibilă este de 500 mp. Amprenta la sol a construcției este de 254 mp. Garajul subteran este depărtat de clădirea principală, fiind amplasat pe frontul stradal și având o suprafață de 33 mp utili, cu intrare din stradă. Este nerenovat, cu două locuri, executat cu planșeu din beton, fiind păstrat ca atare pentru a fi utilizat că rampă de încărcare din stradă și transfer al materialelor necesare la viitoarele construcții, precum și în vederea unei posibile extinderi ulterioare ca garaj subteran de 4-6 locuri.
Scările exterioare și trotuarele de acces sunt din beton. Parterul este înalt de 3.35 m, etajul are înălțime de 2.70 m, iar mansarda de 2.85 m.
Imobilul cuprinde 13 camere, acestea fiind amplasate: patru la parter (dintre care două formează un living foarte spațios și elegant), cinci la etajul 1 și patru la mansardă. La subsol se află pivnița (încăpere de depozitare) în suprafață de 22.5 mp, iar deasupra camerelor de la mansardă este un pod de 130 mp.
În casa fără etaj care a precedat actuala construcție a locuit academicianul Augustin Maior, iar la câteva zeci de metri depărtare se află vilă în care a locuit savantul Emil Racoviță.
PARTERUL înalt de 3.35 m include încăperi cu aspect și gabarit impunător.
Livingul este foarte generos, cu o suprafață de 57 mp, cu încălzire inclusiv în pardoseala pavată cu gresie în formă de parchet, având elemente de decor păstrate din perioada interbelică, cu o boltă amplă, sprijinită pe coloane cu capiteluri florale.
Cameră pentru oaspeți (25 mp), cu baie proprie.
Birou/bibliotecă (15 mp).
Bucătărie mare, de 27 mp, cu încălzire inclusiv în pardoseală, dotată cu mobilier având uși din lemn de tei și cu cămară aferentă, parțial subterană, de 12 mp.
Camera centralelor, incluzând grup sanitar și instalație pentru mașina de spălat.
Hol de intrare mare, înalt și primitor.
Casa scării, impozantă.
ETAJUL I include o cameră de zi, patru dormitoare și trei băi.
Camera de zi (27.5 mp), cu acces la o baie proprie, este pavată cu gresie în formă de parchet și are ieșire printr-o ușă dublă cu ancadrament semicircular din sticlă spre o terasă panoramică de 35 mp orientată către zona verde de pe deal și către curtea interioară. Este dotată cu o sobă spectaculoasă de tip șemineu, pe lemne, model nobiliar cu cahle de Corund vechi de peste 160 de ani, extremă raritate.
Un hol mare permite accesul către cele patru dormitoare mari, unul cu baie separată, toate decomandate. Intrarea în acest hol este protejată de o ușă specială metalică antiefracție, oferind o securizare de top unei părți importante din imobil.
O baie de 15 mp, cu acces din holul securizat, este dotată cu jacuzzi de exterior cu patru locuri, lavoar dublu și dressing.
Casa scării.
MANSARDA are stucatură artistic executată din lemn, cu elemente rustice. Include: patru camere decomandate, baie, un dressing spațios conceput ca încăpere separată, hol mare de acces, casa scării.
MATERIALE și DOTĂRI:
Cinci băi, cu gresie, faianță (câte una la parter și mansardă, trei la etaj).
Scările de acces în clădire, loggia și terasa de la intrarea principală prezintă paviment din travertin, având între stâlpi panouri cu ornamente din fier forjat executate manual în străinătate după un model vechi austriac.
Fundația este din piatră și beton, consolidată cu elemente din fier armat. Contraforți de protecție spre deal și spre stradă, foarte masivi, realizați din beton armat, cu stâlpi din metal și structură de rezistență incluzând șine de cale ferată. Pereții sunt din cărămidă la parter și BCA la etaj, anvelopați cu polistiren, protejați la bază la exteriorul acestuia printr-o plintă de cărămidă acoperită cu mozaic decorativ. Plăci din beton armat, atât între parter și etaj, cât și între etaj și mansardă. Hidroizolație foarte bună a clădirii, incluzând un sistem de drenare subterană a apelor, instalat imediat către deal.
Acoperișul are șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă ceramică Tondach, cu sistem de termoizolație pentru mansardă.
Două centrale termice pe gaz instalate la parter, în încăperea special destinată.
Încălzire mixtă la parter, în pardoseală și cu calorifere.
Camerele pentru locuit, holurile și scara interioară sunt pavate inclusiv la mansardă cu parchet masiv din lemn de fag, foarte recent recondiționat cu atenție și lăcuit. Uși interioare model clasic, din lemn de tei. Ferestre mari, luminoase, cu ramă din lemn. Geamuri termopan, din sticlă antiefracție la parter, cu strat protector din argon, foarte bune izolatoare termic și fonic, fără a se crea efect de seră. Glafuri din marmură la ferestre, interior și exterior. Ușa principală de intrare din lemn solid de stejar. Două uși de acces secundare securizate, una spre curtea interioară, cealaltă spre terasa dintre etajul I și grădină. Pereți recent finisați cu vopsea lavabilă, în nuanțe discrete și plăcute de culoare.
Coș înalt, zidit de la parter, utilizabil pentru șemineul prevăzut în living, ale cărui elemente de ancadrament masive au fost sculptate manual la Simeria în marmură naturală.
Lizieră de brazi și de nuci în partea din spate a casei, oferind intimitate inclusiv terasei dintre etajul I și grădină. Cireși, meri, peri, duzi, pruni, aluni, gutui, corcoduși în grădina lăsată să se dezvolte fără mari imixtiuni. Vara - fragi, mure, zmeură, la câteva minute de mers agale până în plin-centrul orașului.
Instalație de curent electric monofazic plus trifazic. Instalație de gaz cu verificări la zi. Cheltuieli reduse de încălzire datorită termoizolației performante. Sistem de alarmă. Canalizare spre rețeaua publică, cu cămine intermediare proprii betonate, pentru colectare pluvială și menajeră. Sistem multiplu de acces Internet, prin fibră optică.
Toate camerele au finisaje clasice, generând un ambient plăcut și primitor în spațiile generoase, semnificativ mai ample decât la vilele obișnuite din Cluj, transmițând un sentiment liniștitor de locuire de lux, într-o zonă cu adevărat specială.
Arhitectura și structura de repartiție a camerelor fac ca imobilul să poată avea atât funcțiune rezidențială sau comercială de birouri, cât și mixtă.
Este o vilă care se adresează celor care își doresc prestigiul de a avea o reședință de lux sau un sediu emblematic, situate pe un teren generos, cu mare potențial, într-una dintre cele mai bune poziții din Cluj, dacă nu cumva cea mai bună.
Caracteristicile proprietății:
Proprietate cu caracter de unicat
Locație excepțională,
Teren mare cu potențial deosebit
Spații interioare generoase
Arhitectură și compartimentare optime pentru uz rezidential sau sediu de firmă
Suprafață teren: 1645 mp
Nr. fronturi: 1
Front stradal: 15 m
An construcție: 2008
Structură rezistență: beton
Regim de înălțime: S+P+1E+M+Pod
Nr. locuri parcare: 3
Nr. garaje: 1
Nr. camere: 13
Suprafață utilă: 500 mp
Amprentă la sol: 254 mp
Suprafață desfășurată: 650 mp
Nr. bucătării: 1
Nr. băi: 5
Nr. terase: 3
Suprafață terase:75 mp
Utilitati generale: Curent, Curent trifazic, Apa, Canalizare, Gaz, Telefon international
Sistem incalzire: Centrala proprie, Soba/Teracota, Calorifere, Incalzire pardoseala
Acces internet: Fibra optica, Wireless
Finisaje
Podele: Parchet, Gresie
Usi interior: Lemn
Izolatii termice: Exterior, Interior
Pereti: Faianta, Vopsea lavabila
Ferestre cu geam termopan: Lemn
Usa intrare: Lemn
Dotări
Alte spatii utile: Pivnita, Spatiu depozitare, Dressing, WC Serviciu, Dependinte
Bucatarie: Mobilata, Utilata
Contorizare: Apometre, Contor gaz
Diverse: Jacuzzi, Scara interioara, Semineu, Sistem de alarma
Dotari imobil: Acoperis, Curte, Gradina, Gradina amenajata, Interfon
Electrocasnice: Aragaz, Frigider, Hota, TV
Mobilat: Partial
Alte detalii zonă
Amenajare strazi: Asfaltate
Mijloace de transport
Iluminat stradal
Certificat energetic
Clasa energetică: B
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
CONTACT
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
În mod firesc, datorită localizării și importanței sale, Centrul Clujului este una dintre zonele cel mai bine deservite la capitolul mijloace de transport în comun, acestea având menirea de a ușura accesul către celelalte cartiere ale orașului (nu doar cele învecinate). În plus, aici a fost inaugurată, în ultimii ani, o bandă specială pentru transportul în comun: aceasta începe pe Strada Memorandumului, în apropiere de sediul central al Primăriei Cluj-Napoca, și se continuă pe Bulevardul 21 Decembrie 1918, legând astfel zona Centru de cartierul Mărăști. Și pasionații de bicicletă au de câștigat de pe urma acestui proiect, noua bandă putând fi folosită și pentru acest mijloc de locomoție.
Dacă vei decide să te muți în Centru, unul dintre beneficiile importante de care vei avea parte va fi reprezentat tocmai de multiplele opțiuni de educație pentru copiii tăi "“ atât în ceea ce privește ciclul preșcolar, cât și cel gimnazial și liceal. Printre instituțiile de prestigiu din acest cartier se numără, spre exemplu, Școala Gimnazială "Ioan Bob", cea mai veche școală românească din Cluj-Napoca. La capitolul învățământ superior, această zonă oferă, de departe, cele mai numeroase oportunități dintre toate cartierele orașului de pe Someș. Astfel, aici se găsesc sediul central al Universității "Babeș-Bolyai", Facultatea de Geografie, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Matematică și Informatică (din cadrul Universității "Babeș-Bolyai"), Facultatea de Studii Europene, precum și Institutul Teologic Protestant.
Multiple opțiuni există și pentru pasionații centrelor comerciale moderne, Central Shopping Center fiind un punct de referință pentru mulți clujeni. În apropiere se află și Sora Shopping Center, precum și Ferdinand Galeria. Pentru cumpărăturile de alimente și alte produse de bază, clujenii care locuiesc în Centru nu au la dispoziție un hipermarket "“ deși pot ajunge, în caz de nevoie, la Kauflandul din Mărăști sau la cel din Mănăștur. Nevoile zilnice pot fi satisfăcute, însă, fără prea mari probleme, de magazinele de mai mici dimensiuni existente în cartier.
Pentru cei care au mașină proprie, găsirea unui loc de parcare permanent poate reprezenta, cel puțin în anumite situații, o problemă. Pentru a evita orice probleme în această privință, șoferii se pot interesa cu privire la procedura de închiriere a unui loc de parcare la sediul central al Primăriei Clujului, de pe Strada Moților, nr. 3.
Astfel, pe lângă spațiile verzi și locurile de joacă amenajate pe alocuri, aceștia pot alege, pentru relaxare, între mai multe parcuri, cum ar fi Parcul Central "Simion Bărnuțiu" (amplasat aproape de granița cu Plopilor), Grădina Miko (aproape de Zorilor) sau Parcul Operei. De menționat este, desigur, și Grădina Botanică "Alexandru Borza", situată în sudul cartierului, care reprezintă o destinație perfectă pentru relaxare pe timp de weekend (dar nu numai). Față de alte zone ale orașului de pe Someș, Centrul se distinge și printr-o multitudine de obiective de interes turistic și cultural.
Dintre toate cartierele Clujului, Centrul este cel mai bine reprezentat și la capitolul servicii medicale de stat, aici găsindu-se cele mai multe spitale și clinici de acest tip. În cartier se găsesc, bineînțeles, și o serie de cabinete și clinici medicale particulare, dintre care de menționat ar fi centrele medicale Synevo, Affidea, Cardiomed, dar și clinica de oftalmologie Optinis.
Comparativ cu alte cartiere ale orașului de pe Someș, zona Centrală este, în mod firesc, mult mai ofertantă la capitolul oportunități gastronomice. Astfel, printre opțiunile demne de luat în seamă de aici se numără restaurantele "Casa Boema" (de pe Strada Iuliu Maniu, nr. 34), "Semplice Gourmet" (de pe Strada Calea Dorobanților, nr. 18-20), "Da Pino" (de pe Strada Universității, nr. 8), "Insomnia" (de pe Strada Universității, nr. 2), dar și altele. Dacă ești interesat de o ieșire în oraș cu prietenii, în zona Centrală ai la dispoziție, desigur, și o serie de cafenele, precum "Doamna T", "Papillon Cafe" sau "Meron Opera".
Dacă ai nevoie să efectuezi o operațiune bancară, te vei bucura să afli că zona Centru este foarte bine deservită la acest capitol. Spre exemplu, aici pot fi găsite, într-un areal destul de restrâns, două sedii Banca Transilvania (unul pe Bulevardul Eroilor, nr. 36, iar celălalt, pe Calea Dorobanților, nr. 3), o sucursală ING Bank (pe Bulevardul Eroilor, nr. 9), dar și una CEC Bank (pe Bulevardul 21 Decembrie 1989). De asemenea, la granița dintre Gruia și zona Centrală (reprezentată de Strada Horea), se găsesc alte trei sucursale bancare: una din rețeaua BCR, o Banca Transilvania, alături de un sediu Raiffeisen Bank. Consultă harta și află unde sunt localizate și alte bănci sau ATM-uri în zona Centru:
Înainte să pleci...
Ești sigur că ai văzut și aceste proprietăți?
2.000.000 €
Cluj-Napoca, Central
5 camere
418 mp
637 mp teren
1.800.000 €
Cluj-Napoca, Central
4 camere
146 mp
876 mp teren
1.550.000 €
Cluj-Napoca, Central
12 camere
563 mp
337 mp teren
2.300.000 €
Cluj-Napoca, Grigorescu
5 camere
360 mp
1.542 mp teren
1.700.000 €
Cluj-Napoca, Central
9 camere
751 mp
1.440 mp teren
2.150.000 €
Cluj-Napoca, Grigorescu
8 camere
532 mp
1.102 mp teren
Creează alertă
Salvează căutarea ca să primești pe email ultimele anunțuri publicate
Case individuale cu 4+ camere de vânzare în zona Central, Cluj-Napoca
Cere detalii prin email
*
*
*
*
Detaliile tale de contact vor fi partajate cu Dragoteanu Mircea