Corina Mihalcea

TradeX - Business Brokerage

Corina Mihalcea Agent imobiliar din agenţia TradeX - Business Brokerage
Broker de Afaceri, Bucuresti

Experienţă - 1 an şi 7 luni

Despre mine

Studiile în domeniul informaticii m-au ajutat să îmi formez o gândire analitică și structurată, iar cei peste 20 de ani de antreprenoriat să înțeleg foarte bine mediul de afaceri, dar și cât de important este să poți identifica și rezolva cu succes diverse provocări, precum: lipsa de personal specializat sau de materii prime; probleme de producție, proiectare sau logistică; reorganizare firmă; fuziune; restructurări credite; criză economică și multe altele.

Știu ce înseamnă să începi o afacere “de la zero” și ce eforturi materiale și emoționale necesită dezvoltarea acesteia, dar și cât de dificil este să renunți la propria firmă, indiferent de motivul care conduce către această decizie.

Mereu m-am ghidat după principiul: “Pentru orice problemă există mai multe soluții. Important este să știi să o alegi pe cea mai bună în contextul respectiv și la momentul potrivit.”

În calitate de broker vă pun la dispoziție experiența mea în domeniul afacerilor. Vă sprijin să identificați corect nevoile dumneavoastră și să stabiliți obiective realizabile. Vă îndrum, pas cu pas, în alegerea celei mai bune variante pentru dumneavoastră în vederea vânzării / cumpărării unei afaceri (total sau parțial).

Formare profesională

  • Curs brokeraj de afaceri - International Business Brokers Association

    TradeX-Transfer Afaceri & International Business Brokers Association

    2022

Portofoliu

0 proprietăţi

Momentan, agentul nu are proprietăţi vândute prin imobiliare.ro.