Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
20 Iunie 2011

Prima Casă 4 ia avânt: patru bănci au demarat creditarea, iar primul împrumut a fost deja acordat

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 20 Iunie 2011

Alte opt instituţii de credit s-au înscris oficial în noua formulă a programului guvernamental.

După ce luna aceasta băncile şi-au deschis în sfârşit porţile pentru a acorda credite în cadrul programului Prima Casă 4, lucrurile înaintează cu paşi repezi. Vineri a avut loc semnarea primului contract de creditare garantat parţial de către stat, prin intermediul Băncii Comerciale Române (BCR). “BCR a fost şi prima bancă care a optat pentru acest program şi prima care îl implementează”, a subliniat premierul Emil Boc, prezent la eveniment.

Şi BRD intră oficial în joc
În afară de cele trei bănci care şi-au anunţat deja oficial participarea la cea de-a patra etapă a programului – BCR, CEC Bank şi Alpha Bank -, începând de astăzi, cei interesaţi îşi vor putea depune dosarele de credit şi la BRD-Groupe Société Générale. “Prin interesul manifestat de o categorie largă de clienţi, programul Prima Casă şi-a dovedit utilitatea, iar BRD doreşte să îl facă accesibil şi în continuare celor care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă beneficiind de avantajele sale”, spune Adrian Jantea, Directorul Direcţiei de Promovare şi Distribuţie Persoane Fizice în cadrul BRD. Premierul a precizat că, în afară de aceste patru instituţii de credit, restul de până la 12 bănci care s-au înscris oficial în program mai trebuie încă să primească avizul BNR pentru normele de creditare şi apoi să semneze protocoalele de colaborare cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Teoretic, încă 40.000 de români ar mai putea obţine garanţii
Potrivit lui Emil Boc, la modul potenţial, în cadrul celei de-a patra etape a programului Prima Casă 4 vor putea fi acordate credite în valoare maximă de 1,6 miliarde de euro – sumă obţinută prin dublarea volumului de creditele acordate până acum. Astfel, teoretic, cel puţin, 40.000 de români vor putea să acceseze credite co-garantate de către stat. Atingerea acestui plafon maximal va depinde însă de numărul băncilor care se vor decide să ia din nou parte la program, date fiind noile condiţii de creditare. Dintre băncile care au acceptat să-şi dubleze expunerea la împrumuturile deja acordate, doar BCR şi BRD au dat până acum credite în valoare de 600 şi, respectiv, circa 325 milioane euro.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • D

    Au fost invatati si cum sa se imbrace sa dea bine in poze!!! Duduia are geanta in nuanta camasii lui.
    Tare !
    Altceva ? Ca poate ma reped si eu sa ma asez la coada !

  • Stanescu Iulian

    Noi construim case din lemn de tip canadian;dorim sa stim ,daca sunt conditii speciale sau alte reglementari pentru aplicarea programului Prima casa 4,si care ar fi acestea,in cazul constructiilor/locuintelor din lemn.
    Multumim!
    Cu stima,
    Iulian Stanescu,

  • x

    mare lucru, au platit 60000 pt 2 camere in piata minis. lux nu alta

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Accesarea unui credit pentru locuință, mai facilă pe Imobiliare.ro. Promoție de la BCR!

Mai bine de jumătate dintre cumpărătorii de locuințe din marile orașe și împrejurimi declară că au nevoie de o finanțare bancară. Vara se apropie de sfârșit, iar tu te...

citește mai departe
Ai nevoie de un plus de confort acasă? Iată ce soluții de finanțare poți accesa

Confortul de acasă a devenit tot mai important în ultimul an. Perioada de izolare, munca de la distanță și școala online au fost doar câțiva dintre factorii care i-au...

citește mai departe
Credit ipotecar sau Noua Casă. Tu ce alegi pentru viitoarea ta locuință?

Dacă te afli în căutarea unei noi locuințe, atunci știi deja că principalele soluții de finanțare pe care le ai la dispoziție sunt creditul ipotecar sau creditul Noua Casă....

citește mai departe
Vrei un credit? Ascultă recomandările unui specialist BCR înainte de a face acest pas

Te afli în căutarea locuinței ideale și știi că ai nevoie de un credit pentru a o cumpăra. Cel mai probabil, nici nu ai mai făcut o astfel de...

citește mai departe
A început rulajul creditelor Prima Casă 4. BCR are 450 de dosare aprobate

Volumul de solicitări de astfel de împrumuturi este unul îmbucurător, cred reprezentanţii băncilor. La nici o lună de la startul efectiv al programului Prima Casă 4, câteva sute de...

citește mai departe