Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
17 Iulie 2017

Calitate sporită pentru locuințele destinate clasei medii!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei, Lifestyle
Ultima actualizare: 17 Iulie 2017

Pe piața bucureșteană apar concepte diferite de proiecte rezidențiale, ce au în vedere calitatea vieții viitorilor locatari.

În ultimii ani, majoritatea locuințelor construite în marile orașe ale țării au fost adresate populației cu venituri medii. Ca răspuns la cererea existentă, principalul criteriu în proiectarea acestora a fost factorul preț – un aspect important fiind încadrarea în plafonul de 60.000 de euro impus de programul Prima Casă. Iată însă că pe acest segment de piață încep să apară și proiecte diferite, ce pun accentul pe facilitățile oferite locatarilor și calitatea vieții acestora, fără a scăpa din vedere grija față de mediu.

calitate sporita pentru locuintele destinate clasei medii

Facilități și dotări de top

Un asemenea exemplu este dat de compania bucureșteană Nordis. Recunoscută, până nu demult, pentru activitatea sa pe piața de consultanță imobiliară, aceasta a anunțat, în calitate de dezvoltator, lansarea a două noi ansambluri de locuințe în Capitală: Nordis Residence – Otopeni Garden și Nordis Residence – Grant Home. Prin acestea, reprezentanții companiei își fac, de fapt, intrarea pe segmentul rezidențial middle-class, intenționând să aplice aici idei verificate pe piața de lux. Astfel, cele două proiecte vor fi de tip „boutique”, având un număr redus de apartamente, și vor beneficia de facilități de top, după modelul ansamblurilor premium: finisaje de bună calitate, saună, sală de sport, loc de joacă pentru copii etc.

„Nordis Residence vine cu un pas înainte și pe segmentul de middle-class, aducând facilități și dotări de ultimă generație, prezente până acum la apartamentele premium. Cele două proiecte, Nordis Residence – Otopeni Garden și Nordis Residence – Grant Home se adresează segmentului middle, dar dotările și facilitățile sunt pregătite pentru viitor, cu grijă pentru mediu și sănătatea locatarilor, printre acestea amintind panourile solare pentru iluminatul spațiilor comune, izolarea termică cu materiale eco-friendly și ignifuge, iluminatul economic, grădină proprie și sală de fitness. Până la sfârșitul anului vom anunța al patrulea proiect Nordis Residence, care va fi însă poziționat pe segmentul premium, așa cum a fost și primul, lansat anul trecut și vândut în totalitate.”

Florin Poștoacă, Manager Departamentului de Investiții Nordis

60 de apartamente, în nord și centru-vest

Situat în apropierea Primăriei Otopeni, Nordis Residence – Otopeni Garden (foto) va fi compus din 35 de apartamente cu două sau trei camere. Construit pe un teren în suprafață de 1.800 de metri pătrați, ansamblul a fost proiectat în ideea de confort, eficiență și protejarea mediului. Viitorii locatari vor avea acces la facilități precum: grădină privată, loc de joacă pentru copii, saună și sală de fitness. Prețurile încep de la 49.000 euro (+TVA) pentru un apartament cu două camere.

Amplasat în zona Podului Grant, aproape de zona Orhideea-Grozăvești, Nordis Residence – Grant Home va fi format din 24 de apartamente cu două camere și va fi dotat cu parcare subterană, saună si sală de fitness. Potrivit reprezentanților Nordis, complexul „este proiectat și construit cu responsabilitate față de mediu, la construcția ansamblului folosindu-se elemente «verzi»: corpuri de iluminat cu LED pentru spațiile comune și în garaj, panouri solare pe acoperiș pentru iluminatul spațiilor comune si termoizolație cu eficiență energetică superioară”. Prețurile pornesc de la 59.000 euro (+TVA) pentru un apartament cu două camere.

Proiect premium, 95% vândut din faza de construcție

„Nordis Residence” este un brand propriu de ansambluri rezidențiale care aparțin companiei imobiliare Nordis. Primul proiect dezvoltat sub acest nume a fost anunțat anul trecut și a fost vândut în proportie de 95% din stadiul de construcție. „25% din apartamentele Nordis Residence – Herăstrău Park au fost cumpărate de investitori, la anunțarea proiectului în urmă cu un an. Sunt clienți premium, care lucrează cu noi de mulți ani, al căror portofoliu imobiliar îl administrăm și care au avut mult de câștigat prin oportunitățile prezentate la orice proiect în care Nordis a fost dezvoltator, manager de proiect sau agent exclusiv de vânzări”, detaliază Florin Poștoacă, Managerul Departamentului de Investiții din cadrul Nordis.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Clădirile de tip boutique, alternativă la „coloșii” imobiliari – pe office, ca și…

    […] sunt, mai exact, clădirile de birouri de tip „boutique”? Prin analogie cu ansamblurile rezidențiale de tip boutique, asemenea proiecte beneficiază de amplasamente foarte favorabile și finisaje premium, însă au […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și