Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
30 Iunie 2020

Investiții de milioane de euro, în ciuda pandemiei. “Nu am încetinit lucrările, ba chiar în zona de vile le-am accelerat”

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 01 Iulie 2020

Pandemia nu a încetinit planurile de extindere pentru ansamblul rezidențial Cosmopolis din nordul Bucureștiului, ba chiar le-a accelerat pe segmentul de case.

Opus Land a anunțat în ianuarie investiții de peste 22 de milioane de euro pentru continuarea dezvoltării acestui proiect, așteptat să depășească anul acesta 4.000 de locuințe.

“Vom finaliza același număr de unități pe care l-am plănuit la începutul anului, cu atât mai mult cu cât cererea a revenit. Noi suntem undeva la 90% din ce număr de vânzări aveam înainte de pandemie. Avem cerere foarte mare de case și vom inaugura, în curând, un cartier destinat doar caselor în interiorul Cosmopolis”, a declarat Gabriel Voicu, project manger pentru proiectul aflat în Ștefăneștii de Jos și Executive Vice President SVN România, în cea mai nouă ediție a emisiunii imoExpert.

Noul cartier va cuprinde între 600 și 800 de case, primele 150 urmând să fie date în folosință chiar în 2020. “Nu am încetinit lucrările, ba chiar în zona de vile le-am accelerat”, a mai subliniat Voicu.

Interesul pentru case, constant pe parcursul ultimilor șase ani conform reprezentantului Cosmopolis, s-a intensificat vizibil în urma perioadei de izolare.

“Foarte mulți au lucrat de acasă, au simțit nevoia de a avea un petic de pământ pe care să se relaxeze, eventual unde copiii să se joace, să poată să iasă la aer mai mult decât într-un balcon la apartament”, a mai explicat Voicu.

URMĂREȘTE AICI INTEGRAL CEA MAI NOUĂ EDIȚIE IMOEXPERT 

O altă tendință sesizată în acest context a fost și cea de creștere a numărului celor interesați să facă un upgrade imobiliar și să-și vândă apartamentele, inclusiv din cadrul proiectului, pentru a se muta la casă.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Viața la casă, un vis frumos în izolare. Acestea sunt cele mai căutate proprietăți

Pandemia de coronavirus ne-a făcut să apreciem mai mult ca niciodată confortul de acasă. Izolați între patru pereți parcă ne-am schimbat prioritățile. Am văzut cât de important este să...

citește mai departe
Discount-uri, case și apartamente cu terasă. Ce au căutat românii în izolare?

Perioada de izolare i-a făcut pe mulți să caute discount-uri, dar a conturat și noi tendințe pe piața imobiliară. Casele și apartamentele cu terase spațioase au devenit tot mai...

citește mai departe
Activitatea dezvoltatorilor, influențată de COVID-19. Pot respecta termenele?

Dezvoltatorii își continuă activitatea pe șantierele din București și la ora actuală. Există însă doi factori care ar putea să îi aducă pe unii dintre aceștia în situația de...

citește mai departe