Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
1 Iunie 2021

Lucrările la ansamblul rezidențial dezvoltat de Impact în Constanța avansează: vilele sunt în stadiu de finalizare, iar fundația primelor blocuri a fost turnată

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 01 Iunie 2021

Întregul proiect este construit în manieră sustenabilă, respectând standardele internaționale impuse de certificarea BREEAM Excellent.

Dezvoltatorul autohton Impact Developer & Contractor, listat la Bursa de Valori București, a anunțat că vilele din cadrul ansamblului Boreal Plus, din Constanţa, se află în stadiu de finalizare. Reprezentanții companiei au precizat și că fundația primelor blocuri a fost turnată, acestea însumând 209 apartamente, a căror livrare ar trebui să aibă loc în prima jumătate a anului 2022. Totodată, dezvoltatorul a avansat lucrările la parcarea etajată, cu înălțime P+4E, trecând de primul nivel al construcției.

Citește și:
Impact începe lucrările de construcție la un ansamblu de aproape 700 de locuințe (inclusiv vile) în Constanța

Un total de circa 700 de unități locative

Ansamblul Boreal Plus va cuprinde, la finalizare, un total de 693 de locuințe – nouă blocuri în stil arhitectural minimalist (cu regim maxim de înălțime P+11E), alături de 18 vile (patru individuale și 14 cuplate la calcan). Lucrările se vor derula pe durata a trei ani, între 2020 și 2023, iar valoarea de piață a proiectului este estimată la 61,6 milioane de euro.

Cele 18 vile aflate în stadiu final de execuție sunt construite sustenabil, folosind soluții cu impact redus asupra mediului înconjurător și cu eficiență ridicată pentru rezidenți, pe întreaga durată de viață a construcției. Vilele pot fi deja vizitate și vor fi livrate în luna august a acestui an.

„Suntem încântați că ansamblul Boreal Plus prinde contur și este deja un proiect de interes în rândul constănțenilor. Promisiunile făcute clienților noștri sunt importante pentru noi și ne respectăm termenele asumate. Conceptul ansamblului rezidențial Boreal Plus replică modelul de dezvoltare pe care l-am folosit cu succes în proiectele noastre din București. Astfel, construim o comunitate durabilă, în armonie cu natura, un loc în care fiecare familie să se dezvolte și pe care să-l numească acasă. În același timp, Boreal Plus este și o oportunitate pentru investitorii care urmăresc obținerea unui randament ridicat, cu risc scăzut.”

Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor

 

Citește și:
Pentru Impact Developer & Contractor, 2020 a fost cel mai bun an din ultimul deceniu în materie de vânzări

A fost livrată a doua fază de construcție a ansamblului Luxuria Residence. Urmează o a treia în 2021

Reprezentanții dezvoltatorului au precizat că noua comunitate răspunde nevoilor familiilor tinere, bucurându-se de acces securizat și integrând facilități complementare precum loc de joacă pentru copii, teren de sport, zone verzi, spații comerciale, dar și o grădiniță – dezvoltatorul fiind în stadiu de obținere a avizelor pentru autorizația de construire a acesteia.

Design inovator și utilizare eficientă a resurselor

Localizat în zona de nord a orașului, în zona Palazu Mare, la doar 15 minute față de plajă, centru și autostradă, Boreal Plus a fost în așa fel conceput încât să respecte standardele internaționale de sustenabilitate impuse de certificarea BREEAM Excellent. „Astfel, proiectul va beneficia de panouri solare, sistem de colectare selectivă și gestionare a deșeurilor, iluminat eficient, recuperarea și gestionarea apei folosite. Designul inovator se transpune în obținerea unor performanțe energetice sporite, eficientizarea costurilor la întreținere și, per ansamblu, un nivel îmbunătățit al locuirii. Studiile arată că prin implementarea standardului BREEAM Excellent în cazul clădirilor de locuințe, costurile de mentenanță sunt reduse cu 13%, consumul de energie este redus cu până la 50%, emisiile de CO2 reduse cu până la 39%, consumul de apă se reduce de asemenea cu 39%, iar cantitatea de deșeuri este redusă cu până la 70%, ceea ce se reflectă într-o creștere a satisfacției locuitorilor cu 27%”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Datorită caracteristicilor sale, proiectul Boreal Plus a fost premiat în cadrul prestigioasei competiții imobiliare European Property Awards 2020-2021, fiind desemnat câștigător la categoria “Residential Development Romania”.

Citește și:
Pariul pe spații verzi: Impact investește 500.000 de euro în amenajarea a aproape 10.000 de metri pătrați în Luxuria Residence

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Impact a finalizat ansamblul Luxuria Residence: peste 600 de apartamente în nordul Bucureștiului. Vezi cum arată!

Proiectul se distinge prin gradul ridicat de eficiență energetică, alături de atenția deosebită acordată facilităților aferente. Dezvoltatorul autohton Impact Developer & Contractor a anunțat finalizarea ultimei faze de construcție...

citește mai departe
Impact a achiziționat un nou teren în Iași, pentru ansamblul rezidențial Greenfield Copou

Întregul proiect este conceput să cuprindă aproximativ 1.000 de apartamente „verzi”, distribuite în clădiri cu regim redus de înălțime. Dezvoltatorul autohton Impact Developer & Contractor a anunțat achiziționarea unui...

citește mai departe
Pentru Impact Developer & Contractor, 2020 a fost cel mai bun an din ultimul deceniu în materie de vânzări

Anul trecut, compania și-a implementat strategia de extindere pe plan național, pe piața din Constanța și pe cea din Iași. Pe parcursul lui 2020, Impact Developer & Contractor a...

citește mai departe
A fost livrată a doua fază de construcție a ansamblului Luxuria Residence. Urmează o a treia în 2021

În prima jumătate a anului viitor mai urmează încă 130 de unități locative, ajungându-se la totalul de 630 planificate. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor a anunțat livrarea celei...

citește mai departe
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020

În momentul de față, ansamblul rezidențial numără peste 2.500 de unități locative finalizate, iar dezvoltarea sa este programată să dureze până în 2028. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor...

citește mai departe