Apartamentele noi de la mare, tot mai căutate. Cât costă unul aflat în polul distracției de pe litoral?

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 26 Iunie 2024, Ultima actualizare: 07 August 2024

Apartamentele noi din județul Constanța au fost tot mai căutate de cumpărători în prima parte a acestui an, arată cele mai noi date Imobiliare.ro.

Competiția este mare în rândul celor care vor să facă o achiziție pe litoral. Pentru fiecare proprietate scoasă la vânzare din orașul Constanța ai aproape 6 potențiali cumpărători interesați de ea, după o creștere cu aproape 20% a cererii în intervalul ianuarie-mai 2024 față de perioada similară a anului trecut.

Prețurile nu au stat nici ele pe loc. Astfel, cumpărătorii au plătit anul acesta cu aproape 60 de euro mai mult pe metrul pătrat decât dacă ar fi făcut achiziția în primele cinci luni ale anului trecut.

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi, deci finalizate începând cu 2020, a ajuns la 1.718 euro/mp util, conform datelor Imobiliare.ro.

Cât plătești pentru un apartament nou în polul distracției de pe litoral?

Cei care au vrut să-și înceapă anul cu o achiziție pe litoral au avut de unde alege. Doar în zona Mamaia-Năvodari au fost scoase la vânzare 1.263 de apartamente noi, oferta fiind cu aproape 10% mai ridicată decât anul trecut.

Prețul mediu solicitat pentru aceste proprietăți a fost și de această dată mai mare decât la începutul lui 2023. Vorbim de suma de 1.800 euro/mp util, cu 3% peste nivelul înregistrat în primele cinci luni ale anului trecut. Există însă și proprietăți de lux pentru care trebuie să plătești chiar și mai bine de 1 milion de euro. Vezi aici care sunt cele mai scumpe apartamente disponibile acum pe litoral.

Cât poți câștiga dintr-o investiție pe litoral?

Cererea pentru proprietățile investiționale din zonele turistice este în creștere. În cazul achiziției unui apartament de tip studio sau cu două camere pe litoral, cel mai simplu calcul arată că profitul poate să ajungă la 18.000 de lei în timpul sezonului estival.

Află mai multe detalii din cea mai nouă ediție Imobiliare.ro Talks la care a participat Alexandru Pricop, Managing Partner SVN România.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
52.500 de apartamente noi planificate în București-Ilfov în următorii trei ani. Cartierele și localitățile pe care au pus ochii dezvoltatorii – GRAFICE

Dezvoltatorii din București vor să aducă pe piață aproximativ 32.000 de apartamente noi până la finele anului 2028, cartierele Theodor Pallady, Pipera și Drumul Taberei urmând să fie un...

citește mai departe
Cât plătești pentru o locuință în orașul tău? Prețuri mai mari pentru românii din vestul țării care își caută un apartament nou – Indicele Imobiliare.ro

Prețurile apartamentelor s-au menținut, în ultima lună, la un nivel relativ stabil, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Unele excepții notabile au apărut, însă, în orașe din vestul țării. Apartamentele din România...

citește mai departe
Chiriile în vizorul românilor. Cât plătești pentru un apartament în cele mai mari orașe din țară? – Raport Imobiliare.ro

Locuințele de închiriat au reintrat în atenția românilor la începutul acestui an. Preferințele chiriașilor din marile orașe au fost cât se poate de clare – chiar dacă au considerat...

citește mai departe
Hai la cel mai mare eveniment de real estate din România! Participi gratuit cu Imobiliare.ro și găsești proprietăți cu prețuri pornind de la 36.900 de euro

Îți cauți o locuință sau ai nevoie de o soluție de finanțare potrivită nevoilor tale? Te așteptăm la finalul acestei săptămâni la Salonul Imobiliar București, cel mai mare eveniment...

citește mai departe
Cumpărătorii, mai protejați când aleg apartamente la stadiul de proiect. Noi reguli, în curând, pentru dezvoltatori

Senatorii au votat un proiect de lege care îi protejează pe clienții dezvoltatorilor imobiliari care vând apartamente în imobile aflate încă în stadiu de proiect. Avansul pentru o astfel...

citește mai departe