Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
19 Octombrie 2010

Cât costă cele mai scumpe terenuri din Capitală?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 19 Octombrie 2010

Pe piaţă există încă parcele de mici dimensiuni, ai căror proprietari cer mii de euro pe metru pătrat, fiindcă sunt situate în zone foarte bune.

Efectele celor doi ani de recesiune au fost resimţite cel mai mult pe segmentul terenurilor. Spre deosebire de vânzările sau închirierile de locuinţe, aici tranzacţiile au tins aproape către zero, iar preţurile au scăzut vertiginos. Ca întotdeauna însă, există şi excepţii. În zonele de top ale Bucureştiului, proprietarii cer încă sume colosale, de ordinul a mii de euro pe metru pătrat, la fel ca în perioada de boom. Deşi proprietăţile sunt atractive din punctul de vedere al potenţialului de dezvoltare, investitorii se menţin la distanţă. „Sunt persoane care cer un preţ, dar asta nu înseamnă că şi primesc”, sintetizează Mihai Dumitrescu, managing partner al agenţiei Crosspoint Real Estate, situaţia din piaţă.

Teren cu proiect de hotel în centrul istoric
Un exemplu în acest sens este dat de un teren situat în centrul istoric al Capitalei – zonă în care astfel de proprietăţi apar extrem de rar. Vânzătorul speră să primească pe lotul de 1.226 de metri pătraţi 6-7 milioane de euro, adică între 4.900 şi 5.700 de euro pe metru pătrat. Terenul este însoţit de un proiect de construcţie a unui hotel cu 88 de camere şi 12 apartamente, ce ar urma să dispună de 50 de locuri de parcare. Autorizaţia de construcţie a hotelului expiră în această toamnă. Lotul se află la vânzare de peste un an de zile şi, deşi au avut loc vizionări, nimeni nu s-a încumetat să încheie o tranzacţie, spune Ciprian Panait, managerul agenţiei Brava Invest. Asta deşi centrul istoric al Bucureştiului este considerat la ora actuală cea mai „fierbinte” zonă pentru businessuri, iar chiriile spaţiilor comerciale şi preţurile unor imobile au crescut, chiar pe timp de criză.

Ţinând cont de zona în care este amplasată, de raritatea unor astfel de proprietăţi unicat şi de faptul că dispune de un proiect de construcţie pentru hotel, preţul nu este chiar exagerat din punctul de vedere al vânzătorului, crede Panait. Comparativ cu suma cerută iniţial, acesta chiar şi-a redus pretenţiile cu circa 30%. Cu toate acestea, potenţialii investitori consideră preţul actual prea ridicat.

6.000 de euro pe metru pătrat în Aviatorilor
O altă zonă în care proprietarii continuă să aibă pretenţii ridicate este nordul Capitalei. Mihai Dumitrescu oferă exemplul unui teren amplasat în zona Aviatorilor, cu o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi, cu un CUT (coeficient de utilizare a terenului) de 8, care costă 6.000-7.000 de euro pe metru pătrat. Spre comparaţie, pretenţiile majorităţii vânzătorilor din nordul Bucureştiului pot ajunge acum la un maximum de 1.500-2.000 de euro pe metru pătrat, în funcţie de localizare şi de posibilităţile de dezvoltare ale respectivei proprietăţi. Tranzacţii nu se încheie însă nici la asemenea sume. Dumitrescu spune că una dintre cele mai mari achiziţii care a avut loc anul trecut a avut ca obiect un teren pe malul lacului Floreasca, ce a costat 500 de euro pe metru pătrat. Valoarea totală a deal-ului a fost de două milioane de euro.

Loturi situate în zone premium, dar la preţuri rezonabile
Faptul că investitorii întârzie să se înghesuie la terenurile scumpe din Bucureşti nu înseamnă însă că au lăsat la o parte orice gând de proiecte imobiliare. Potrivit lui Dumitrescu, potenţialii cumpărători caută în momentul de faţă terenuri localizate în zone premium, dar nu sunt dispuşi să plătească oricât pentru ele. Reprezentantul Crosspoint Real Estate spune că un element care are o extrem de mare importanţă în momentul de faţă este incidenţa preţului terenului în costul final de construcţie. În plus, majoritatea investitorilor încă aşteaptă ca acest gen de proprietăţi să se mai ieftinească, aşa că nu se grăbesc să facă achiziţii. Un alt factor care îi ţine pe loc este sentimentul general de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia economică a ţării. „Toată această instabilitate alungă investitorii pentru că nu-şi pot face un plan de investiţii pe termen lung”, spune Dumitrescu.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Orașul din România unde locuințele s-ar putea vinde cu 6.000 euro/mp în doar câțiva ani. Atrage tinerii, este sigur și se lucrează intens la infrastructură

Un oraș din regiunea de vest a țării are toate premisele pentru ca, în doar câțiva ani, locuințele scoase la vânzare pe plan local să ajungă să se vândă...

citește mai departe
De ce câștigă Timișoara lupta cu Cluj-Napoca în materie de imobiliare și cum evoluează polii secundari Oradea și Arad

Orașele principale din vestul țării devin tot mai atractive la începutul lui 2024 pentru cei interesați de o achiziție, iar Timișoara pare să atragă mai mult ca niciodată privirile...

citește mai departe
Constanța, al patrulea cel mai scump oraș din țară. Locuințele noi atrag tot mai mulți cumpărători

Cererea pentru locuințele noi din Constanța a crescut, în trimestrul IV comparativ cu perioada similară a anului trecut, cel mai mult în rândul celor șase mari orașe analizate de...

citește mai departe
Cresc prețurile în 2024? Conduce o rețea de agenții imobiliare prezentă în peste 25 de orașe. Iată răspunsul său

Vrei să cumperi o locuință, dar aștepți să scadă prețurile? Cel mai probabil nu se va întâmpla în 2024. Iată cum va evolua piața rezidențială anul viitor în opinia...

citește mai departe
Scădere dramatică a ofertei pe piața rezidențială. Evoluția prețurilor în marile orașe 

Numărul caselor și apartamentelor disponibile pe ambele segmente ale pieței rezidențiale a scăzut semnificativ în ultimul an. Cumpărătorii au avut cel mai mult de suferit, la nivel național oferta...

citește mai departe