Ce fel de locuinţe noi s-au vândut în 2010 şi de ce

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 29 Decembrie 2010, Ultima actualizare: 15 Aprilie 2013

Întâmpinarea nevoilor cumpărătorilor, îndeosebi a celor de ordin financiar, se dovedeşte decisivă.

În cel de-al doilea an de criză, pentru majoritatea jucătorilor din piaţa imobiliară miza a fost supravieţuirea. Nivelul redus al tranzacţiilor cu apartamente noi ilustrează din plin această situaţie. Potrivit unei analize realizate de Colliers International, în prima jumătate a acestui an estul Capitalei s-a situat în topul vânzărilor, cu o medie de patru locuinţe contractate per proiect în fiecare lună. În celelalte zone ale Bucureştiului, media lunară a fost şi mai redusă – de trei, două sau chiar o locuinţă vândută într-un ansamblu rezidenţial.

Modalităţile flexibile de finanţare câştigă clienţi
În ciuda acestei limite maxime destul de modeste în prima parte a anului, la sfârşit de 2010 există şi jucători care anunţă cifre încurajatoare de vânzări. Câteva exemple concrete ajută la identificarea unor criterii clare de achiziţie valabile în rândul acelora care îşi doresc o casă. Astfel, dezvoltatorul proiectului Green City a încheiat anul acesta 150 de tranzacţii, ceea ce se traduce printr-o medie de 13 case pe lună. Alexandru Petrescu, director de vânzări în cadrul Green City, explică rezultatele înregistrate în 2010 prin găsirea unor modalităţi flexibile de finanţare, inclusiv pentru acei potenţiali cumpărători care nu s-au calificat pentru obţinerea unui credit bun la bancă. “În principal, oricine are deja un apartament îl poate pune drept garanţie pentru o casă de la noi şi noi asigurăm finanţarea până la 100% a preţului, în funcţie de nevoia clientului. Iar pentru cei care nu au o proprietate personală, avem dealuri cu mai multe instituţii de finanţare, care oferă credite în condiţii speciale pentru cei care vor să se mute în Green City”, subliniază Petrescu.

La apartamente noi, preţuri ca în blocurile vechi
Pe lângă flexibilitatea în ceea ce priveşte modalităţile de plată, un alt atu imbatabil în ochii potenţialilor cumpărători este reprezentat de preţurile cât mai mici. Această orientare este verificată de unul dintre investitorii de portofoliu activi pe piaţa românească – fondul de investiţii România Invest (prin organizaţia de vânzări Be Igloo). Astfel, norvegienii au vândut anul acesta un număr de 62 de apartamente noi, ceea ce echivalează cu o medie de circa cinci unităţi locative contractate în fiecare lună. Potrivit reprezentanţilor companiei, interesul crescut al cumpărătorilor s-a făcut simţit în momentul în care preţurile practicate de investitor au ajuns să fie mai mici decât cele ale dezvoltatorilor. “Cei mai mulţi au cumpărat în 2010 prin programul Prima Casă, iar preţul mediu pe care aceştia au fost dispuşi să-l dea pe un apartament a fost de 70.000 de euro. Cum preţurile noastre pornesc de la 52.000 de euro la două camere cu 58 de metri pătraţi, este lesne de înţeles că pe acest segment au fost cele mai multe vânzări”, spune Nimrod Zvik, director de marketing al Be Igloo.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamente noi mai ieftine în trei mari orașe din țară. Cum vor evolua prețurile până la finalul verii? GRAFICE+VIDEO

Piața imobiliară a traversat în ultimele săptămâni o perioadă ridicată de efervescență. Aceasta a fost generată de numărul mare de români care au intrat în cursa contra cronometru pentru...

citește mai departe
Unde găsești apartamente cu TVA 9% în Iași? Lista ansamblurilor și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru o achiziție cu TVA redus

Ieșenii care doresc să-și cumpere un apartament și vor să beneficieze de TVA-ul redus la 9% mai au la dispoziție puțin timp.  Pentru a profita de această facilitate fiscală...

citește mai departe
Apartamente cu TVA 9% în Timișoara. Lista ansamblurilor unde le găsești și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Persoanele interesate de achiziția unei locuințe în Timișoara care doresc să beneficieze de cota redusă de TVA de 9% trebuie să țină cont că perioada de aplicabilitate a acestei...

citește mai departe
TVA redus la apartamente, dar nu pentru mult timp. Lista proiectelor rezidențiale din Brașov și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru 9% TVA

Pentru brașovenii care plănuiesc să achiziționeze un apartament și vor să beneficieze de cota redusă de TVA de 9%, ceasul ticăie. Pentru a profita pe ultima sută de metri...

citește mai departe
Unde găsești apartamente care pot fi cumpărate cu 9% TVA? Verifică lista proiectelor din județul Constanța

Constănțenii care vor să facă o achiziție imobiliară pe ultima sută de metri, înainte de majorarea cotei reduse de TVA de 9%, trebuie să fie pregătiți să achite un...

citește mai departe