Copiii de la groapa de gunoi din Cluj visează la „acasă”

Artistul Dan Perjovschi i-a ajutat să-și transpună visele pe hârtie, iar din acestea a ieșit o carte de colorat pusă în vânzare pentru strângerea de fonduri.

Cluj-Napoca poate fi considerat, în momentul de față, cea mai „fierbinte” piață rezidențială din România, nivelul său de trai concurându-l puternic pe cel din Capitală. La doar opt kilometri de centrul orașului, subzistă însă o lume cu totul diferită.

Viața de pe margine

Lângă groapa de gunoi a urbei, într-o zonă cunoscută sub numele de Pata Rât, trăiesc peste 1.500 de persoane (aproximativ 300 de familii), în condiții absolut mizere. „Marginalizarea și rasismul sunt doar două dintre motivele care mențin zona Pata Rât, în care 42% dintre locuitori au ajuns în urma unor evacuări, în creștere. Faptul că în ultimii ani autoritățile locale au reușit să se alinieze discursului de incluziune european la nivelul politicilor locale este un pas în față. Este nevoie să încurajăm aceste demersuri pentru a fi transformate în practică”, subliniază reprezentanții fundației Alt Art, inițiatorii proiectului Orașul Vizibil, ce are scopul de a sprijini în mod practic reintegrarea în societate a locuitorilor acestei zone.

„Considerăm că locuirea, percepută nu doar ca drept fundamental, dar și ca nevoie imediată, poate fi un punct de intrare productiv atât pentru a reflecta, cât și pentru a contribui la implementarea de facto a acelei justiții sociale pe care ne străduim cu toții, societatea civilă, mediul de afaceri și statul, să o creăm. În condițiile în care costurile locuirii la Cluj cresc tot mai mult, cum ne putem asigura că orașul rămâne accesibil tuturor membrilor societății?”

Fundația Alt Art

Carte de colorat (făcută) de și pentru copii

Una dintre cele mai recente inițiative ale grupului de acțiune Orașul Vizibil constă în implicarea artistului Dan Perjovschi într-un proiect cu tema locuirii, desfășurat chiar în mijlocul comunității de la Pata Rât. În cadrul unui atelier de desen, ce a durat trei zile, acesta a lucrat cu copiii, încurajându-i să-și imagineze o casă ideală, un loc al lor. Cu ajutorul organizatorilor bienalei de artă contemporană Art Encounters, o parte dintre lucrări au fost integrate într-o carte de colorat, tipărită în 500 de exemplare – fondurile din vânzarea acesteia urmând a fi direcționate către copiii defavorizați de la Pata Rât.

Într-un interviu acordat Imobiliare.ro, Dan Perjovschi povestește despre implicarea sa în această acțiune:

D.P.: Am fost invitat de Adrian Dohotaru, cu care am mai colaborat înainte ca el să devină parlamentar. […] Mi-a zis: „hai și desenează cu copiii aștia și fă și un desen de-al tău pe zid la rampa de gunoi”. Eram familiarizat cu subiectul Pata Rât de la prietenii activiști, din presa vremii și de la un alt proiect din Cluj, numit SPAC (Școala Populară de Artă Contemporană), coordonat de Attil Tordai. Asta se întâmpla acum câțiva ani. În cadrul acelui proiect, tineri artiști au lucrat cu antropologi cu cercetare directă la fața locului. Unul dintre proiectele de atunci mi-a plăcut la nebunie. Careva a avut ideea să facă o replică la scară a casei-camere primite de cetățenii romi (duși cu forța la groapa de gunoi) și tot la scară mobilierul minim: masă, pat, dulap, scaune. Ei bine, mobilierul nu încăpea. Așa de mici erau așa-zisele «locuințe».

Eu, la fața locului, am lucrat cu Laura Alicu de la Centrul de resurse pentru comunitate, care lucrează acolo de niște ani. […] Ea m-a dus și m-a adus din gunoaie, ea îi știa pe nume pe toți și tot ea a avut grijă de creioane și carioci. Ca fapt divers, domnul parlamentar Adrian Dohotaru a stat pe băncuțe cu copiii și a desenat în rând cu ei.

D.P.: Prima dată am făcut un fanzin, adică am desenat alb-negru, am ales de la fiecare copil o pagină, le-am montat împreună și le-am tras la xerox, ca fiecare să primească o revistă. „Casa-acasă” pentru că asta e ceva la ordinea zilei… de colorat pentru că sunt copii… alb-negru pentru că sunt romi și viața lor e simplificată în alb și negru. M-am gândit să le dau o temă la care să se poată relaționa. Dacă le dădeam Pacea lumii, ce urma să deseneze? Pungi de plastic cu aripi de înger?

Când făceam toate astea m-am gândit: ce-ar fi să fac cu desenele (geniale, ca ale tuturor copiilor) o carte de colorat, s-o vând și toți banii să se întoarcă la ei, la copii, și la casa de activități. Și mi-am zis că, dacă găsesc un sponsor-editor, o fac. Și am găsit: Art Encounters.

D.P.: Eu am lucrat cu vreo 40, că unii veneau, alții plecau. Nucleul mai stabil e de vreo 25. Dar Laura îi știe și pe aceia care nu stau în case, ci stau în niște bordeie în pământ… Eu am totală încredere în oamenii care lucrează direct acolo de ani de zile. Eu sunt un amator. Nu mi-am propus să răstorn munții și să rezolv rușinea numită „Pata Rât”. Nici să-i scot pe copii din sărăcie. Nu. Eu vreau ca Dora, Costel sau Lavinia să aibă hârtie și creioane să mai deseneze și să meargă cu Laura la o pizza în oraș….

Atâta am putut eu face. Să dau trei zile din viață și să aduc niște bani… Am de gând să mai merg la anu’ să vedem ce se mai poate face. Dar tot ceva modest și simplu. Nu am chef de eroisme. Vreau un pragmatism mic. Care să iasă, nu ceva care rămâne la nivel teoretic.

D.P.: Habar n-am. Ce-ți doresc și ție, și mie… Să aibă și ei o viață!