Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
7 Iunie 2010

Cum să economiseşti 50% din banii pe care îi dai lunar la bancă

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Credite
Ultima actualizare: 01 Iulie 2020

Consolidarea datoriilor şi refinanţarea sunt două dintre cele mai căutate soluţii financiare la care apelează datornicii la bănci

Ai două sau trei rate la credite care te împovărează de la lună la lună. Jumătate sau chiar mai bine din venitul familiei tale ia calea băncii – suficient cât să te iei cu mâinile de cap într-o perioadă în care banii se câştigă tot mai greu. Bugetul personal nu este însă o cauză pierdută. O soluţie foarte eficientă în momentul de faţă este reprezentată de consolidarea tuturor datoriilor într-un singur credit, care poate duce la o reducere a ratei lunare cu până la 50%, spune Anca Bidian, CEO-ul companiei de brokeraj bancar KIWI Finance. Aceasta precizează că, anul trecut, această soluţie financiară a fost oferită cu succes unei ponderi de aproape 25% dintre clienţii companiei. Cea mai mare parte a acestora se aflau în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: scăderea veniturilor familiale, supraîndatorare prin folosirea excesivă a cardurilor de credit sau creşterea ratelor lunare.

Amânarea nu face problemele financiare să dispară
Anca Bidian oferă aici un exemplu concludent de reducere a ratelor lunare prin consolidarea datoriilor. Astfel, o familie cu venituri lunare 7.600 de RON care are un credit de nevoi personale cu ipotecă şi două overdraft-uri cu limite de 48.400 de RON ajunge la o valoare cumulată a ratelor lunare de 4.245 de RON. În urma aplicării soluţiei de consolidare, familia va avea de plătit un singur credit de nevoi personale cu ipotecă şi refinanţarea datoriilor. Rata la acesta s-ar ridica la 2.180 de RON. Economia realizată de familia în cauză s-ar ridica la 50% din valoarea cumulată a ratelor plătite iniţial către bancă.
Înainte de a apela la această soluţie financiară, precizează Anca Bidian, clienţii trebuie să aibă un bun comportament de plată a datoriilor, indiferent de numărul sau valoarea lor. Un aspect important este apelul proactiv la consultanţă financiară, înainte ca istoricul de plată să se deterioreze sau situaţia lor financiară să devină iremediabilă. „În general, când este vorba de bani şi datorii, amânarea unei probleme duce la agravarea ei şi nicidecum la o rezolvare. Cu cât căutam soluţii mai devreme, cu atât opţiunile sunt mai multe şi avantajele mai mari”, subliniază CEO-ul Kiwi Finance.

Refinanţarea, o soluţie doar pentru 20% din cazuri
Dacă nu ai decât un singur credit, de o valoare mai mare, consolidarea datoriilor nu este o opţiune. Mai există totuşi o variantă: refinanţarea. Aceasta este o soluţie căutată mai ales de cei care au contractat credite ipotecare în perioada de boom a pieţei imobiliare, în anii 2006-2008. Anca Bidian spune că, începând cu anul 2009, cererea privind această soluţie financiară a crescut considerabil, în special pe segmentul creditelor în franci elveţieni. Principalul avantaj al refinanţării unui credit ipotecar ar trebui să fie relaxarea ratelor, luând în calcul toate costurile asociate şi perioada de amortizare. “Calculele arată însă că, în peste 80% din situaţii, refinanţarea unui credit ipotecar sold pe sold nu este rentabilă în acest moment, situaţie în care recomandăm clienţilor noştri să continue contractul existent”, subliniază reprezentanta Kiwi Finance. Refinanţarea unui credit ipotecar devine rentabilă în funcţie de mai mulţi factori: soldul creditului, perioada scursă de când a fost accesat, moneda, costurile de rambursare anticipată a creditului existent şi condiţiile de preţ pentru noul credit. „Este foarte important de reţinut că refinanţarea nu este un panaceu universal, de aceea recomandăm clienţilor o analiză amănunţită şi responsabilă a specificului şi profilului lor înainte de a lua această decizie”, arată Anca Bidian.

Rambursarea anticipată, penalizată până la jumătatea lunii
Diana Ţăruş, analist financiar în cadrul FinZoom.ro, recomandă celor care iau în calcul opţiunea refinanţării să mai aştepte până spre jumătatea lunii iunie, termenul avansat de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru aplicarea directivei privind creditele de consum, aprobată de Parlamentul European. Asta pentru că directiva în cauză prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată (unul dintre principalele costuri ale refinanţării) pentru creditele de consum cu dobândă variabilă şi plafonarea acestuia în cazul creditelor negarantate cu dobândă fixă. “Totodată, reprezentanţii ANPC au anunţat un proiect de lege care incorporează prevederile directivei, însă le extinde domeniul de aplicare şi pentru creditele garantate (cum este cazul celor cu ipotecă)”, subliniază Diana Ţăruş. Proiectul de lege ar prevedea aplicarea noilor reglementări şi pentru contractele aflate în derulare.

Părerile cititorilor
  • ZAMFIRESCU ANCA-DAIANA

    Buna ziua
    Va multumesc pentru informatiile pe care mi le trimiteti, fara dvs.nu stiam despre consolidarea creditelor.
    Am fost la banca si am cerut sa mi se consolideze cele 2 credite fara a solicita ceva in plus. Mi sa spus ca asta inseamna de fapt refinantare si ca trebuie facut un nou contract de creditare. In aceasta situatie trebuie sa platesc comision de evaluare a imobilului , comision de analiza dosar si taxele notariale.
    Am inteles ca trebuie facut un nou contract de credit cu sumele ramase de rambursat, dar de ce trebuie sa platesc acele taxe notariale (adica zeci de milioane de lei), casa ipotecata este aceeasi, persoanele aceleasi.
    Exista cumva o altfel de situatie fara a plati acele taxe notariale care sunt extrem de mari?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe