Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
5 Iulie 2010

Cluj-Napoca şi Iaşi: oraşe care sfidează criza

scris de Daniel Crainic in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 05 Iulie 2010

Cu o valoare medie la nivel naţional de 1.163 euro/mp util, Indicele imobiliare.ro atinge un nou nivel minim de la începutul crizei imobiliare. Cu două excepţii, Iaşi şi Cluj-Napoca, unde au fost înregistrate uşoare creşteri, în timp ce în Capitală şi în celelalte mari oraşe, trendul a fost de scădere.

Evoluţii surpinzătoare în Cluj-Napoca şi Iaşi
Valoarea Indicelui naţional imobiliare.ro pentru luna iunie 2010 indică o scădere importantă de -2,8% ajungând la 1.163 euro/mp util, cea mai mică valoare înregistrată în România de la începutul crizei imobiliare.

Totuşi, remarcăm o evoluţie atipică a preţurilor solicitate pentru locuinţele din două dintre marile oraşe din ţară: Cluj-Napoca şi Iaşi, unde nivelul indicelui a înregistrat uşoare creşteri. « Situaţia pe piaţa imobiliară din România este tot mai complicată pe zi ce trece. Reducerea puterii de cumpărare care va fi resimţită în perioada imediat următoare nu va întârzia să-şi arate efectele asupra segmentului rezidenţial. Cererea va scădea în continuare sau va fi în mică măsură solvabilă, ceea ce va impacta în mod direct nivelul preţurilor apartamentelor. Singura evoluţie pe care o putem estima în acest moment pentru perioada următoare este una de scădere », sublinează Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Cluj NapocaCluj-Napoca: oraşul care sfidează criza
În ciuda unei scăderi deloc de neglijat a preţului mediu cerut pentru apartamentele din Cluj-Napoca în luna mai, iată ca iunie aduce o uşoară creştere de preţ.

Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru luna iunie prezintă o valoare medie de 1.022 euro/mp util pentru apartamentele din Cluj-Napoca, în creştere cu 0,5% faţă de luna precedentă.

În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea actuală este cu 2,5% mai mică. Apartamentele noi s-au ieftinit şi în această lună cu 0,9%, preţul cerut pentru această categorie scăzând de la 976 euro/mp la 967 euro/mp util.

Creşterea de preţ înregistrată în luna iunie pentru această categorie imobiliară este de 1,2%, iar preţul mediu pe metru pătrat de suprafaţă utilă este în prezent 1.055 euro/mp util.

Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 a ajuns la 1.055 euro/mp util, în creştere cu 1,2% faţă de luna iunie.

Interesant este faptul că toate tipurile de apartamente vechi din Cluj-Napoca au înregistrat creşteri de preţ. Cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul apartamentelor vechi cu o cameră, unde creşterea este de 3,5%. Apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 0,6%, în timp ce apartamentele cu trei camere au înregistrat o creştere de preţ de 2,1%.

Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, preţurile de strigare actuale pentru apartamentele vechi sunt cu până la 3,5% mai mici, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în cazul apartamentelor cu o cameră.

Palatul Culturii din IasiIaşi: creşteri de preţ la apartamentele noi, scăderi la cele vechi
Luna iunie aduce o uşoară creştere a preţului mediu cerut la apartamentele scoase la vânzare în Iaşi, tendinţa de creştere fiind întâlnită doar la Iaşi şi la Cluj-Napoca.

Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru Iaşi indică, în luna iunie, valoarea de 916 euro/mp util, în creştere cu 0,9% faţă de luna mai.

Apartamentele noi au înregistrat o creştere de 1%, ajungând la valoarea medie de 997 euro/mp util. Cu o scădere de 0,3%, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi din Iaşi este în prezent 890 euro/mp.

Spre deosebire de dezvoltatorii imobiliari, pretenţiile proprietarilor apartamentelor vechi din Iaşi au scăzut şi în luna iunie.

Apartamentele cu o cameră reprezintă categoria imobiliară care a înregistrat cea mai mare scădere, 3,3%.

În schimb, preţul mediu al apartamentelor cu două camere a scăzut cu cu 0,3%, în timp ce în cazul apartamentelor cu trei camere, valoarea actuală este cu doar 0,1% mai mică decât în luna precedentă. În Iaşi, apartamentele mici rămân în continuare cele mai scumpe.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Viorel

    La Iasi, oamenii o duc mult mai bine decat acum doi ani. Aproape oricine are o masina, iar loganurile parca le vezi tot mai rar. Desi nu se mai dau credite, se pare ca iesenii au de unde scoate 40.000-50.000 de euro pentru un imobil. Prin oras traficul este atat de intens (chiar si pe la 12-1 noaptea), incat zici ca benzina nu reprezinta o problema, iar a doua zi nimeni nu trebuie sa se trezeasca pentru a merge la munca, …si in fiecare zi ai impresia ca este weekend. Raman la parerea ca la Iasi sunt cele mai multe masini de lux din tara, oameni care stiu sa se descurce, in ciuda a ceea ce se cred unii din sud, cum ca moldovenii este prosti.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Piața rezidențială în primul trimestru din 2022: prețurile, cererea, oferta și tranzacțiile

Prețurile apartamentelor din cele mai mari centre regionale s-au menținut pe o traiectorie ascendentă, în ciuda declanșării conflictului militar din Ucraina Potrivit celui mai recent raport de piață realizat...

citește mai departe
Preţurile apartamentelor au continuat să scadă în august şi nu dau semne să se oprească

Prezentăm, pe baza Indicelui imobiliare.ro, o analiză referitoare la dinamica preţurilor înregistrată în luna august 2010, la apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare pe principalul portal imobiliar din...

citește mai departe
Vilele de lângă Bucureşti, intrate „la apă”

În apropiere de lacul şi pădurea Mogoşoaia, o locuinţă cu şapte camere „la gri”, poate fi cumpărată cu aproape 100.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, Mogoşoaia era...

citește mai departe
Mai cresc chiriile în toamnă?

Până în 2008, majorarea chiriilor în marile oraşe odată cu începerea anului universitar devenise o obişnuinţă pentru proprietari. În 2009 însă, primul an propriu-zis de criză, trendul general a...

citește mai departe
Cât de mult au scăzut, de fapt, preţurile apartamentelor?

Prezentăm o analiză referitoare la scăderea în lei a preţurilor cerute pentru apartamente în perioada 15 martie 2008 – 1 august 2010. Deşi scăderile în euro sunt spectaculoase, punctual...

citește mai departe