Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
9 Martie 2011

Mişcări de trupe în rândul vânzătorilor de locuinţe noi. Motivul: piaţa îşi revine, dezvoltatorii au nevoie doar de un impuls

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 14 Martie 2011

Organizaţia de vânzări internă a România Invest s-a separat de fondul de investiţii pentru a oferi servicii pentru o arie mai largă de ansambluri rezidenţiale.

În condiţiile în care previziunile pentru piaţa rezidenţială autohtonă se menţin într-o notă precaută, în piaţă există jucători optimişti, care nu se dau în lături de la mişcări îndrăzneţe. În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Be Igloo au anunţat că aceasta va deveni o companie de sine stătătoare, după ce a funcţionat până acum ca organizaţia internă de vânzări a fondului norvegian de investiţii România Invest. Nimrod Zvik şi Loredana Albu – cei doi asociaţi care vor deţine şi vor conduce Be Igloo de acum încolo în calitate de managing partneri – nu au divulgat valoarea tranzacţiei de achiziţie. Potrivit acestora, activitatea companiei va consta în furnizarea de servicii de marketing, PR şi vânzări pentru o arie mai largă de ansambluri rezidenţiale decât cele incluse în portofoliul România Invest. „Credem că de acum încolo piaţa va merge în sus, simţim asta din partea dezvoltatorilor, iar aceştia au nevoie doar de un impuls ca să vândă. Nu este o piaţă în care să fie uşor să acţionezi, dar este o piaţă bună”, motivează Nimrod Zvik. Potrivit Loredanei Albu, estimările oficiale vizează chiar intrarea pe profit până la sfârşitul acestui an, în contextul unui ritm preconizat de vânzări de 10-15 unităţi locative pe lună.

Ce vor clienţii: apartamente noi, centrale şi scumpe
Pentru moment, portofoliul Be Igloo curprinde opt ansambluri rezidenţiale, dintre care şapte în exclusivitate (apartamente deţinute de România Invest), la care se adaugă proiectul Green Hills din Piatra Neamţ, dezvoltat de Aura Investments. Totodată, reprezentanţii companiei se mai află în negocieri cu dezvoltatorii altor cinci ansambluri rezidenţiale din Bucureşti. Potrivit Loredanei Albu, aceste noi unităţi locative beneficiază de o localizare centrală şi sunt chiar mai scumpe decât cele deţinute de România Invest, în contextul în care o serie de clienţi şi-au manifestat interesul pentru acest gen de proprietăţi.

Achiziţiile continuă, chiar şi pentru apartamente off-plan
În ceea ce priveşte activitatea fondului de investiţii pe piaţa autohtonă, aceasta va continua, în mare parte, ca şi până acum, chiar dacă departamentul de marketing, vânzări şi PR va fi externalizat. Bjorn Hauge, country manager al România Invest, a precizat că, deşi fondul de investiţii a fost conceput ca unul cu o durată de viaţă determinată, de cinci ani de zile, cel mai probabil că această perioadă va fi prelungită, dat fiind că, în contextul actual de piaţă, acţionarii nu se aşteaptă ca toate locuinţele din portofoliu să fie vândute într-un termen atât de scurt (până în 2014).

Pentru anul trecut, România Invest a avut la dispoziţie un buget pentru achiziţii de 40 de milioane de euro, însă nici jumătate din acesta nu a fost epuizat, dată fiind lipsa unor proprietăţi pretabile pentru achiziţie. Potrivit lui Hauge, în 2010 au fost achiziţionate apartamente „la pachet” în valoare de 15 milioane de euro, toate în ansambluri dezvoltate de Adama (Evocasa Optima, Evocasa Viva, Evocasa Armonia). Pentru 2011 reprezentanţii fondului de investiţii nu au planificat un buget exact pentru investiţii, ci vor lua decizii în funcţie de fiecare caz în parte. Potrivit lui Hauge, în momentul de faţă au loc negocieri pentru achiziţia unui pachet de apartamente în cadrul unui ansamblu de locuinţe a cărui construcţie nu a început încă.
În materie de vânzări, anul trecut au fost contractate 67 de apartamente finalizate din portofoliul România Invest. Potrivit estimărilor oficiale, volumul vânzărilor ar putea creşte în acest an cu 20%.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Adi

    Be Igloo sunt aia de au cumparat in 2006-2009 la preturi maxime, peste 800 de apartamente? Ce teapa… I-au facut romanasii…

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
2010, mai bun decât 2009 pentru vânzarea de locuinţe noi

Investitorii care deţin portofolii de apartamente pe piaţa românească au încheiat anul trecut cu 40-50% mai multe tranzacţii decât în cel precedent. La prima vedere, 2010 nu a fost...

citește mai departe
Ce fel de locuinţe noi s-au vândut în 2010 şi de ce

Întâmpinarea nevoilor cumpărătorilor, îndeosebi a celor de ordin financiar, se dovedeşte decisivă. În cel de-al doilea an de criză, pentru majoritatea jucătorilor din piaţa imobiliară miza a fost supravieţuirea....

citește mai departe
10%, profit decent în imobiliare?

Deşi reduse drastic comparativ cu acum trei ani, câştigurile obţinute din afacerile imobiliare sunt totuşi considerate acceptabile. Dacă în perioada de boom majoritatea jucătorilor din piaţă nu se apropiau...

citește mai departe
Un apartament nou, cu 15% mai ieftin decât unul vechi

Prețurile pe metru pătrat ale locuințelor din ansamblurile rezidențiale pot fi considerabil mai reduse decât ale apartamentelor vechi. Deși majoritatea cumpărătorilor din piață se orientează cu precădere spre apartamentele...

citește mai departe