Complex - Stadion

Descrierea cartierului Complex - Stadion

Localizat în imediata vecinătate a centrului Capitalei Banatului, cartierul se numără, la fel ca Circumvalațiunii și Elisabetin-Odobescu, printre cele mai căutate cartiere timișorene. Spre deosebire de învecinatul Elisabetin-Odobescu, raportul între blocuri și vile este mult mai echilibrat în Complex-Stadion. Acesta este motivul pentru care acest cartier răspunde atât cerințelor timișorenilor aflați în căutarea unei case la curte, cât și ale acelora care și-ar dori, mai degrabă, un apartament.

Din punctul de vedere al ofertei de proprietăți disponibile spre vânzare, în Complex-Stadion, apartamentele sunt, de departe, majoritare. Ca și în alte cartiere timișorene, locuințele nou-construite din această categorie sunt foarte puține.

În ceea ce privește mijloacele de transport în comun, locuitorii acestui cartier sunt deserviți atât de tramvaie (liniile 6, 8 și 10), cât și de autobuze (liniile 22 și E8, care ajung în nordul cartierului, aproape de limita cu centrul). La fel ca cei din Cetate, iubitorii de ciclism din Complex-Stadion au la dispoziție mai multe piste special amenajate, pe străzi precum Bulevardul Eroilor de la Tisa, Bulevardul Mihai Viteazu, Bulevardul Victor Babeș, Strada Cluj, Strada Arieș sau Strada Johann Heinrich Pestalozzi.

Locuitorii din Complex-Stadion sunt deserviți, strict între granițele propriului cartier, de magazine de mici dimensiuni (printre care se numără mai multe magazine Profi). Cei care locuiesc aici au acces, însă, și la oportunitățile de cumpărături oferite de zonele învecinate. În Cetate, spre exemplu, de menționat este un centru comercial „cu tradiție”, anume Bega Shopping Center (localizat în apropiere de Parcul Civic).


De asemenea, în învecinatul Soarelui se găsesc două supermarketuri din rețeaua Carrefour (unul pe Bulevardul Liviu Rebreanu, nr. 160, iar celălalt pe Strada Uranus, nr. 9), precum și două magazine Profi City (unul pe Strada Aștrilor, iar celălalt pe Strada Mareșal Constantin Prezan). De adăugat ar fi că atât în zona Buziașului, cât și în Girocului, se găsește câte un supermarket din rețeaua Lidl (cel dintâi situat pe Bulevardul Liviu Rebreanu, nr. 37, iar cel de-al doilea pe Calea Martirilor 1989, nr. 98).

La capitolul oportunități de recreere, Complex-Stadion este una dintre cele mai ofertante zone ale Timișoarei, principalul său punct forte fiind reprezentat, așa cum i-o arată și numele, de facilitățile sportive disponibile aici. Astfel, în partea de sud a cartierului se găsește Stadionul „Dan Păltinișanu”, alături de o serie de terenuri de sport ce țin de Baza Sportivă Politehnica Nr. 2; tot aici se află și două ștranduri publice, ce reprezintă un important punct de atracție în timpul sezonului estival.

La capitolul parcuri, de menționat aici ar fi Parcul Karlsruhe; locuitorii cartierului au acces, bineînțeles, și la multitudinea de parcuri din zona Cetate, mai ales că unele dintre acestea sunt situate chiar la „granița” cu Complex-Stadion – este vorba despre Parcul „Regina Maria”, Parcul Rozelor și Parcul Copiilor „Ion Creangă”; acestora li se adaugă și obiectivele de interes cultural și turistic existente în centrul orașului.

Află, mai jos, ce alte opțiuni de petrecere a timpului liber mai ai în Complex-Stadion:

Complex-Stadion poate fi considerată cea mai ofertantă zonă din punctul de vedere al oportunităților de educație. La capitolul școli și licee, de menționat aici ar fi Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” (de pe Strada Cluj, nr. 12), Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” (Strada Surorile Martir Caceu, nr. 47), Liceul cu Program Sportiv „Banatul” (pe Strada FC Ripensia, nr. 29), dar și Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” (pe Strada Johann Heinrich Pestalozzi, nr. 14).

Cartierul oferă numeroase opțiuni și la capitolul învățământ superior, dat fiind că aici se află chiar Universitatea de Vest, de care aparțin peste zece facultăți reputate (printre care Arte și Design, Litere, Istorie și Teologie, dar și cea de Matematică și Informatică). Tot în zonă se găsește și Universitatea privată „Tibiscus”, ce oferă specializări în Calculatoare și Informatică Aplicată, în Drept și Administrație Publică, în Psihologie și Științe Economice.

Mai jos poți vedea în detaliu ce unități de învățământ există în Complex-Stadion:

Datorită vecinătăților sale, dar nu numai, zona Complex-Stadion poate fi considerată una bine deservită la capitolul servicii medicale. Astfel, locuitorii săi au acces atât la unitățile de profil din propriul cartier (Policlinica 3, de pe Strada Daliei, Spitalul de Dermato-venerologie Timișoara, de pe Strada Ofcea, nr. 24), cât și la cele din zona Cetate (Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”) și din Elisabetin-Odobescu (Maternitatea Bega, Clinica de Oncologie Medicală, Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă).

Pe lângă o serie de cabinete particulare, în acest cartier se găsește și o clinică din rețeaua Medlife. Amplasată pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 28, aceasta oferă o multitudine de specializări, precum alergologie, cardiologie, chirurgie generală, diabet și nutriție, endocrinologie, oftalmologie, ORL ortopedie etc.

Pe harta de mai jos găsești localizarea exactă a spitalelor și clinicilor din zonă:

Cele mai multe restaurante din această zonă sunt concentrate în complexul studențesc – pe Aleea Studenților, unde regăsim atât fast-food-uri, cât și pizzerii, restaurante sau cafenele. Cu mașina, pe jos, sau cu bicicleta poți să ajungi repede în Piețele din centrul orașului (cartierul Cetate), iar dacă nici localurile de aici nu te satisfac, cu siguranță vei găsi ceva pe gustul tău mergând la Iulius Town.

Aruncă o privire pe hartă și vezi unde vei găsi cel mai apropiat restaurant de viitoarea ta locuință.

Găsești un bancomat BRD (Aleea Studenților), BCR (pe Aleea Studenților), și Banca Transilvania (pe Strada Daliei). Fiind o zonă universitară, mai multe atm-uri găsești la Universitatea de Vest, pe bulevardul Pirvan, unde se află și o sucursală BRD.

Consultă harta și află unde sunt localizate și alte bănci sau ATM-uri în zona de care ești interesat.

În Complex-Stadion, una dintre principalele artere de circulație ar fi Bulevardul Eroilor de Tisa, care ajunge în apropierea Universității de Vest din Timișoara și face legătura cu învecinatul Fabric; de menționat ar fi și Bulevardul Corneliu Coposu, în apropiere de „granița” cu zona Cetate, dar și Bulevardul Liviu Rebreanu, la limita cu Girocului și Soarelui.

Dată fiind numărul ridicat de blocuri din acest cartier, găsirea unui loc permanent de parcare în Complex-Stadion poate ridica probleme uneori. Acesta este motivul pentru care șoferii interesați de închirierea unui asemenea spațiu se pot adresa reprezentanților autorităților locale (al sediul Primăriei se găsește în zona Cetate, mai exact pe Bulevardul Constantin Diaconovici Loga, nr. 1).

Ansambluri Rezidenţiale din cartierul Complex - Stadion

1 rezultat

Din punctul de vedere al ofertei de proprietăți disponibile spre vânzare, în Complex-Stadion, apartamentele sunt, de departe, majoritare. Ca și în alte cartiere timișorene, locuințele nou-construite din această categorie sunt foarte puține.

Printre cele mai noi ansambluri rezidenţiale care se dezvoltă în această zonă se numără FABRIK. Consultă harta pentru a afla care sunt ansamblurile rezidenţiale din cartierul Complex - Stadion şi din apropiere.

Preţurile apartamentelor din cartierul Complex - Stadion

Pretențiile vânzătorilor de apartamente din Complex-Stadion se situează peste media valabilă la nivel de oraș. Iată mai jos prețurile medii pe metru pătrat util în funcție de numărul de camere ale apartamentelor:

Indicele imobiliare.ro

1.544 €/mp

01.02.24 - 29.02.24

+1,7%  (26 €/mp) faţă de luna 1/2024

+4,4%  (65 €/mp) faţă de luna 2/2023

Vezi detalii despre preţuri

Chiriile apartamentelor din cartierul Complex - Stadion

Dacă te gândeşti să iei în considerare acest cartier pentru a te muta în chirie într-un apartament, iată mai jos nivelul preţurilor în funcţie de numărul de camere:

Apartamente cu o cameră

Chiriile apartamentelor cu o cameră sunt ușor sub media de preț a Timișoarei. Chiria medie practicată pentru aceaste apartamente este de:
200 €.

Apartamente cu 2 camere

Chiriile apartamentelor cu două camere sunt ușor peste media de preț a Timișoarei. Chiria medie practicată pentru aceaste apartamente este de:
320 €.

Vezi ofertele

Apartamente cu 3 camere

Chiriile apartamentelor cu trei camere sunt sub media de preț a Timișoarei. Chiria medie practicată pentru aceaste apartamente este de:
350 €.

Vezi ofertele

preţExpert

Fie că vrei să vinzi sau să cumperi un apartament, cu aplicaţia preţExpert poţi face o evaluare rapidă a proprietăţii, astfel încât tu să iei cea mai bună decizie, în interesul tău.

Vrei să cumperi?

înainte de a face marele pas, verifică preţul cu aplicaţia preţExpert. Vezi dacă nu cumva ar mai fi loc de negociere.

Verifică preţul proprietăţii

Vrei să vinzi?

Află care este cel mai bun preţ de vânzare pentru proprietatea ta şi în cât timp poți să o vinzi!

Află preţul de vânzare

Listă Străzi

Ultimele anunţuri imobiliare adăugate în Complex - Stadion

Vânzare apartament în Timişoara

zona Complex Studentesc, 2 camere, 55 mp, Etaj 4 / 4

De vanzare apartament cu 2 camere, situat intr-un imobil P+4 etaje, la etajul 4, fiind structurat astfel: - Living - Bucatarie open space cu loc de luat masa + balcon inchis - Dormitor - Baie -...

Vânzare garsoniera în Timişoara

zona Complex Studentesc, o cameră, 14 mp, Etaj 3 / 4

ID Intern: P82075 CTS Imobiliare va propune spre vanzare o garsoniera de 14 mp, in inima Complexului Studentesc. Apartamentul se prezinta intr-o stare foarte buna Puncte forte : - Pozitionat...

Vânzare apartament în Timişoara

zona Complex Studentesc, 3 camere, 60 mp, Etaj 5 / 5

De vanzare, apartament cu 3 (trei) camere, situat in Timisioara, judetul Timis, zona Complex Studentesc, structurat astfel: - livingroom open space cu bucatarie - 2 (doua) dormitoare - 2 (doua)...

Închiriere garsoniera în Timişoara

zona Olimpia-Stadion, o cameră, 30 mp, Parter

LUX PRIME ESTATE va propune spre inchiriere un apartament cu o camera in zona Olimpia-Stadion. Apartamentul se afla la parter. Suprafata utila este de 30 mp. Compartimentare: -Hol -Baie...

Închiriere apartament în Timişoara

zona Complex Studentesc, 3 camere, 100 mp, Etaj 4 / 7

NEO Imobiliare Oferim spre inchiriere apartament cu 3 camere, spatios si modern utilat, situat in Zona Complexul Studentesc. Apartamentul are o suprafata utila de 100mp, se afla la etajul 4/7...

Închiriere apartament în Timişoara

zona Complex Studentesc, 3 camere, 101 mp, Etaj 4 / 7

Superb si nou! Disponibil imediat! Direct de la proprietar! Apartament decomandat 3 camere, 2 bai, 101 metri patrati + balcon. Avem placerea de a va oferi spre inchiriere un apartament complet...

Închiriere apartament în Timişoara

zona Complex Studentesc, 3 camere, 101 mp, Etaj 4 / 7

Apostu Estate va propune spre inchiriere un apartament decomandat 3 camere, 2 bai, 101 metri patrati + balcon,apartamentul este complet renovat si nou mobilat cu mult bun gust in inima Timisoarei,...