Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
28 Iunie 2012

De la deficit la supraaglomerare? Câte malluri poate adăposti un oraş mare din România

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 28 Iunie 2012

Deşi potenţialul de dezvoltare al marilor dezvoltări urbane ale ţării este cât se poate de real, de multe ori jucătorii din retail au tendinţa de a-l supraestima.

Într-un climat economic încă marcat de cuvântul „criză”, retailul este unul dintre puţinele segmente imobiliare în care dezvoltatorii şi-au recăpătat curajul de a anunţa noi proiecte. Această tendinţă este susţinută de gradul încă redus de dezvoltare al acestei pieţe. Un astfel de exemplu este oferit de unul dintre marile oraşe ale ţării.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă DTZ Echinox, divizia locală a UGL Limited, Braşovul mai poate absorbi în perioada următoare un total de 45.000 până la 65.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale moderne (suprafaţă ce echivalează cu două proiecte de dimensiuni medii), sub formă de malluri, centre de tip outlet, galerii comerciale etc. Analiza ia în calcul stocul de retail modern per cap de locuitor comparativ cu alte oraşe similare din regiune, ponderat cu puterea de cumpărare a indivizilor din ţara respectivă, estimând o evoluţie constantă a populaţiei.

Primele malluri lansate vor avea şi cele mai mari şanse
Deşi potenţialul pieţei braşovene este unul real, se poate vorbi chiar despre o supralicitare a potenţialului acesteia – fapt ce nu poate să nu amintească de perioada de boom. Astfel, în acest oraş a fost anunţată pentru anii următori livrarea a şapte noi proiecte de retail. Dintre acestea, patru sunt centre comerciale de tip mall, suprafaţa lor cumulată depăşind 130.000 de metri pătraţi – adică un volum mai mult decât dublu faţă de stocul actual de spaţii comerciale al oraşului. “Piaţa nu are potenţialul de a absorbi întregul stoc anunţat spre livrare şi considerăm că proiectul sau proiectele care se vor lansa primele au cele mai mari şanse de succes, dacă sunt dezvoltate corespunzător, în termeni de locaţie, masă critică, mix de chiriaşi, concept etc.”, este de părere Răzvan Sin, directorul departamentului de retail al DTZ Echinox.

Următorul pe listă:
Cel dintâi proiect ce ar trebui livrat pe piaţa braşoveană – cu termen de finalizare pentru anul 2013 – este Coresi Shopping Center, dezvoltat de Immochan (divizia de investiţii imobiliare a grupului francez Auchan). Centrul comercial va fi situat pe fosta platformă industrială a fabricii Tractorul, urmând a ocupa 24 dintre cele 100 de hectare achiziţionate de către companie. Coresi Shopping Center va cuprinde un hipermarket Auchan de 16.000 de metri pătraţi, un mall de 25.000 de metri pătraţi şi o parcare cu 3.000 de locuri. Construcţia proiectului va începe anul acesta şi va atrage o investiţie de 55-60 de milioane de euro.

Sub media altor oraşe din regiune
În prezent, stocul braşovean de retail modern se situează la 52.206 metri pătraţi. Acesta este constituit preponderent din proiecte de dimensiuni mici şi medii, dintre care niciunul nu deţine o poziţie dominantă în oraş, din punctul de vedere al conceptului, al masei critice sau al mixului de chiriaşi, sunt de părere consultanţii DTZ. Cel mai mare proiect este Unirea Shopping Center Braşov, ce dispune de o suprafaţă închiriabilă de 18.000 de metri pătraţi. În acest context, Braşovul dispune de un stoc mediu de 0,214 metri pătraţi de spaţii comerciale moderne per locuitor, un volum încă redus comparativ cu oraşe similare din Polonia, Cehia sau Ungaria. Spre exemplu, în Debrecen (Ungaria), oraş cu o populaţie mai mică decât a Braşovului (circa 208.000 de locuitori, faţă de peste 243.000 de locuitori), stocul de retail modern ajunge la 0,425 de metri pătraţi per capita.

Citeşte şi: Un dezvoltator de hipermarketuri vrea să ridice un cartier de 3.000 de locuinţe pentru Prima Casă. Vezi unde

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În contextul pandemiei, parcurile de retail au avut de câștigat în fața mallurilor

Mallurile au resimțit efectele închiderii magazinelor cu produse neesențiale, dar și a restaurantelor și cinematografelor. Parcurile de retail din România s-au dovedit a fi mult mai reziliente în timpul...

citește mai departe
În cadrul ansamblului Dimri Residence va fi finalizată o clădire mixtă, de retail și birouri, în vara lui 2021

Imobilul va avea o suprafață de 7.000 de metri pătrați, peste 40% dintre spațiile comerciale disponibile aflându-se în discuții în vederea închirierii. Dezvoltatorul imobiliar Dimri Construction & Development, de...

citește mai departe
Dezvoltatorii se extind și în județele care duceau lipsă de proiecte comerciale moderne. Parcurile de retail, „pariul” momentului

În ciuda epidemiei de Covid-19, capitalele de județ sunt atractive pentru investitorii în proiecte de retail, datorită potențialului lor economic. Cel mai recent raport de piață realizat de compania...

citește mai departe
Românii n-au renunțat la cumpărături: aproape o treime dintre retaileri au avut vânzări similare sau mai mari în T3 2020 față de 2019, în ciuda scăderii traficului în magazine

Evoluția celor doi indicatori relevă că, deși merg mai rar în magazine, consumatorii sunt dispuși să cheltuiască mai mult într-o singură „vizită”. Deși retailul a fost unul dintre cele...

citește mai departe
Cele mai recente livrări de pe piața de retail. La cât ajunge stocul autohton de asemenea spații

Potrivit reprezentanților Cushman & Wakefield Echinox, piața de profil prezintă în continuare potențial de dezvoltare. În urma celor mai recente livrări de centre comerciale, stocul de retail modern din...

citește mai departe