Mutarea

Mai ales dacă ai trecut de câteva ori prin așa ceva, mutarea într-o nouă locuință închiriată poate fi destul de obositoare – în special dacă nu ai alocat suficient timp pentru asta. Cu puțină organizare, însă, acest proces poate decurge mai lin decât ai fi sperat.

Iată principalele etape de care ar trebui să ții cont:

1. Pregătirea noii locuințe

La modul teoretic, locuința predată chiriașului ar trebui să fie curată și în bună stare de funcționare. Mai înainte de a-ți aduce toate lucrurile, asigură-te că lucrurile stau într-adevărat așa. Deși nu ar trebui să fie mare lucru de făcut, iar locuința ar trebui să fie în ordine (per ansamblu), este recomandat, pentru orice eventualitate, să faci și tu o curățenie generală atunci când te muți.

2. Transportul

Majoritatea chiriașilor se bazează, de regulă, pe ajutorul unor prieteni cu mașină atunci când trebuie să se mute într-o locuință proaspăt închiriată. În esență, acest lucru nu reprezintă o problemă – cel puțin atunci când nu ai foarte multe lucruri de transportat. Dacă însă te muți într-o locuință nemobilată, iar pe lista posesiunilor tale se află piese de mobilier și obiecte electrocasnice, ajutorul unei firme specializate de transport poate ușura mult procesul de mutare.

3. Înregistrarea la asociația de locatari

Ca și semnarea contractului de închiriere, înregistrarea la asociația de locatari – atunci când te muți într-un apartament – reprezintă o garanție că locuiești acolo în deplină legalitate. Pentru aceasta nu trebuie să prezinți contractul încheiat cu proprietarul, ci doar să declari la asociație câte persoane vor locui în imobilul respectiv (cheltuielile comune de întreținere urmând a fi calculate în funcție de numărul locatarilor).

4. Contractele cu furnizorii de utilități

În mod normal, atunci când te muți într-o locuință închiriată, aceasta ar trebui să dispună de toate utilitățile necesare. Nu va trebui să treci niciun document pe numele tău, întrucât poți face plățile chiar și atunci când nu ești titularul respectivului contractului. Totuși, în cazul în care locuința nu are cablu sau internet, trebuie să soliciți proprietarului să se ocupe de acest aspect. De contractarea acestor servicii te poți ocupa tu, chiar pe numele tău – proprietarul putând trece ulterior contractele pe numele său.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Oferte speciale și oportunitatea de a intra în contact direct cu dezvoltatorii, în weekend la Târgul Imobiliar Timișoara

Vrei să-ți găsești o locuință sau îți dorești să faci o investiție în domeniul imobiliar? Te așteptăm în weekend la Târgul Imobiliar Timișoara. Ai de ales din peste 1.500...

citește mai departe
Mai multă siguranță pentru cumpărători. O nouă propunere legislativă limitează avansul dat dezvoltatorilor

Românii ar putea fi mai protejați în viitorul apropiat, dacă aleg să cumpere o locuință aflată în construcție. O nouă propunere legislativă are ca obiectiv limitarea avansului cerut de...

citește mai departe
Mai multă siguranță pentru cumpărători. O nouă propunere legislativă limitează avansul dat dezvoltatorilor

Românii ar putea fi mai protejați în viitorul apropiat, dacă aleg să cumpere o locuință aflată în construcție. O nouă propunere legislativă are ca obiectiv limitarea avansului cerut de...

citește mai departe
Oferte speciale și oportunitatea de a intra în contact direct cu dezvoltatorii, în weekend la Târgul Imobiliar Timișoara

Vrei să-ți găsești o locuință sau îți dorești să faci o investiție în domeniul imobiliar? Te așteptăm în weekend la Târgul Imobiliar Timișoara. Ai de ales din peste 1.500...

citește mai departe
Pole Position Imobiliar: Cât costă casele de vis din sudul Franței?

Andreea Comșa, fondatoarea Premier Estate Management, este un nume cunoscut al industriei imobiliare din România, având o experiență de peste 17 ani și un portofoliu impresionant de realizări. Până...

citește mai departe
Vrei să trăiești ca un rege în Brașov? Poți închiria un palat aflat la doi pași de Piața Sfatului – FOTO

O proprietate cu o istorie lungă și o arhitectură deosebită poate fi închiriată, acum, în Brașov. Este vorba despre Palatul Spiltz aflat pe strada Mureșenilor, la doi pași de...

citește mai departe
Cele mai noi proiecte rezidențiale și soluții avantajoase de finanțare la Târgul Imobiliar Timișoara

Cauți o locuință sau soluția de finanțare cea mai avantajoasă cu ajutorul căreia să-ți îndeplinești visul de a fi proprietar? Atunci te așteptăm, în perioada 12-13 octombrie, la Târgul...

citește mai departe
Brașov vs Constanța. Cum investești inteligent într-un oraș-magnet pentru turiști? – ANALIZĂ Imobiliare.ro

Segmentul închirierilor în regim hotelier a devenit pe parcursul ultimilor ani tot mai atractiv pentru investitorii în imobiliare, iar două orașele-magnet atât pentru aceștia, cât și pentru turiști sunt...

citește mai departe
Ce se întâmplă când oamenii obișnuiți dau piept cu giganții? Lecții de viață și sănătate de la Acad. Prof. dr. Leon Dănăilă

Într-o lume în care provocările zilnice par uneori copleșitoare, întâlnim personalități care redefinesc limitele posibilului. Acad. Prof. dr. Leon Dănăilă, un titan al neurochirurgiei, a transformat suferința și disperarea...

citește mai departe
Cât plătești chirie în funcție de vechimea apartamentului? Diferențe de până la 200 de euro lunar pentru cei care aleg locuințe noi

Chiriașii din marile orașe plătesc și cu 44% mai mult în fiecare lună, atunci când aleg un apartament într-un bloc nou în locul unei proprietăți similare dintr-un bloc vechi....

citește mai departe
Cum convingi proprietarul să te aleagă chiriaș pentru locuința lui, dacă ai animale de companie? Strategii propuse de un expert în imobiliare – VIDEO

Să găsești o locuință bună la un preț avantajos, într-unul dintre marile orașe din țară, pe parcursul sezonului de foc al închirierilor poate să pară o luptă pierdută, mai...

citește mai departe
Un penthouse din cea mai înaltă clădire rezidențială din România a fost scos la vânzare. Tu cât ai plăti pentru această priveliște? – FOTO

Cea mai înaltă clădire rezidențială din România nu se află în București, așa cum te-ai aștepta, ci în Cluj-Napoca, iar un penthouse cu priveliști impresionante aflat în aceasta a...

citește mai departe
Cum arată piața chiriilor la început de toamnă

Cel mai nou material Imobiliare.ro Expert, care îi are ca invitați pe Alexandru Apostu, cofondator Apostu Estate, și Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro, prezintă starea actuală a...

citește mai departe
Apartamentele mai scumpe. Cât plătește un cumpărător pentru o locuință în marile orașe din țară? – HARTĂ

Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare continuă să crească, la nivel național, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. În medie, românii plătesc 1.622 euro/mp pentru a face o achiziție imobiliară, cu...

citește mai departe
Peste 404.500 de imobile, vândute în România. 40% dintre ele s-au tranzacționat în aceste județe

În primele opt luni ale acestui an au fost vândute, la nivel național, 404.517 imobile. Aproximativ 40% dintre tranzacții s-au realizat în regiunea București-Ilfov și în alte trei județe...

citește mai departe