Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
7 Ianuarie 2020

Prețurile apartamentelor în 2019: creștere de două cifre în Cluj-Napoca. Vezi situația celorlalte centre regionale

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 23 Decembrie 2020
În capitala Transilvaniei, valoarea medie de achiziție pentru un apartament a ajuns la 1.712 euro pe metru pătrat util

Pe parcursul anului trecut, prețurile apartamentelor și-au continuat traiectoria ascendentă, însă au intrat pe o pantă ușor mai abruptă comparativ cu 2018.

La sfârșitul lui decembrie 2019, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât vechi, cât și noi) a ajuns la 1.341 de euro pe metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro; această valoare marchează o creștere de 1,6% față de finele lui noiembrie, când o asemenea unitate locativă putea fi achiziționată, în medie, cu 1.320 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului anterior, când pretențiile vânzătorilor se situau la 1.239 de euro pe metru pătrat util, nivelul de preț valabil la început de 2020 este cu 8,2% mai ridicat. Important de menționat ar fi că, deși apartamentele s-au apreciat ceva mai mult în 2019 față de 2018, marjele de creștere înregistrate în cei doi ani anteriori au fost mai ridicate decât atât – este vorba despre un avans de aproape 11% în 2017 și, respectiv, de un plus de 10,4% în 2016.

București:

În cel mai mare oraș al țării, așteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.413 euro pe metru pătrat util la sfârșit de 2019, în creștere cu 1,9% față de luna noiembrie (când costau 1.387 de euro pe metru pătrat util). În ultimele 12 luni, apartamentele din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 5,8% (de la 1.335 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2018). Tendința de creștere a fost susținută mai ales de locuințele din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 9% în decurs de un an, de la 1.232 la 1.343 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns în ultima lună a anului la un nivel de preț de 1.462 euro pe metru pătrat util, ceea ce marchează un avans de 3,5% la 12 luni, de la 1.412 euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, apartamentele costau, în medie, 1.178 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui decembrie 2019, în creștere cu 1,7% față de noiembrie (de la 1.158 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, cu 6,9% față de perioada similară a anului anterior (când se situau la 1.102 euro pe metru pătrat). Unitățile locative vechi au ajuns la o valoare de listare medie de 1.144 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans anual de 5,7% (de la 1.082 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat o creștere de 6,4% anul trecut, de la 1.155 la 1.229 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

În 2019, capitala Transilvaniei a ținut, din nou, capul de afiș în ceea ce privește creșterile de preț în rândul marilor orașe analizate. Aici, Indicele Imobiliare.ro a ajuns la o valoare de 1.712 euro pe metru pătrat util la finele lunii decembrie, în creștere cu 0,2% față de noiembrie (de la 1.709 euro pe metru pătrat) și, respectiv, cu 10,1% față de perioada similară a anului 2018 (de la 1.555 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din oraș au ajuns la o valoare de 1.739 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 9,2% la 12 luni (față de un nivel de 1.593 de euro pe metru pătrat la finele lui 2018). Locuințele nou-construite au înregistrat, în aceeași perioadă, o creștere și mai semnificativă, anume 11,5%, de la 1.516 la 1.691 de euro pe metru pătrat.

Citește și: Cluj-Napoca, primul la scumpiri pe piața apartamentelor în luna noiembrie. Doar în Iași au avut loc ieftiniri

Constanța:

În orașul de la malul mării, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 2,6% în decembrie față de noiembrie (de la 1.179 la 1.210 euro pe metru pătrat util) și, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni (de la 1.117 euro pe metru pătrat util). Constanța ocupă, astfel, locul al doilea în clasamentul anual al creșterilor de preț consemnate în marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro. Apartamentele vechi din oraș se situau la un nivel de preț de 1.209 euro pe metru pătrat util la început de an, în creștere cu 7,7% față de perioada similară a anului anterior (când costau 1.123 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi din oraș s-au apreciat chiar mai mult, anume cu 10,2%, de la 1.100 la 1.212 euro pe metru pătrat util.

Iași:

În capitala Moldovei, apartamentele noi și vechi au consemnat o creștere de preț de 0,6% în ultima lună a anului trecut (de la 1.031 la 1.037 de euro pe metru pătrat util); față de decembrie 2018, însă, când locuințele se tranzacționau cu 1.010 euro pe metru pătrat, avansul s-a cifrat la 2,7%. Dintre marile orașe analizate, Iașiul este, astfel, centrul regional cu cea mai mică marjă anuală de creștere, situându-se la polul opus față de Cluj-Napoca. În orașul din nord-estul țării, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 5,3% în ultimele 12 luni (de la 996 la 1.049 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuințele nou-construite au consemnat o creștere de doar 1,1%, de la 1.018 la 1.029 de euro pe metru pătrat.

Timișoara:

În orașul de pe Bega, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,3% în decembrie față de noiembrie 2019 (de la 1.269 la 1.273 de euro pe metru pătrat util) în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 5,5% (de la o valoare de 1.207 euro pe metru pătrat util). Cu un preț mediu de 1.272 de euro pe metru pătrat, apartamentele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 4,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când costau 1.213 euro pe metru pătrat). Apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, s-au apreciat în ultimul an cu 7,5%, de la 1.187 la 1.276 de euro pe metru pătrat util.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • Cat de mult s-au scumpit apartamentele in Timisoara si ce urmeaza | – Știri Imobiliare

    […] in imobiliare sustin ca la Timisoara, asteptarile vanzatorilor de apartamente s-au majorat cu 0,3% in decembrie […]

  • RE/MAX: piața românească NU se află într-un boom imobiliar – ci, dimpotrivă, într-o fază de maturitate! -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Prețurile apartamentelor în 2019: creștere de două cifre în Cluj-Napoca. Vezi situația celorla… […]

  • În 2019, prețurile de listă ale locuințelor și-au accelerat creșterea. Ce s-a întâmplat, însă, cu cele de tranzacționare? – Ziarul Top

    […] Citește și: Prețurile apartamentelor în 2019: creștere de două cifre în Cluj-Napoca. Vezi situația celorla… […]

  • În 2019, prețurile de listă ale locuințelor și-au accelerat creșterea. Ce s-a întâmplat, însă, cu cele de tranzacționare? -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Prețurile apartamentelor în 2019: creștere de două cifre în Cluj-Napoca. Vezi situația celorla… […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Care este cea mai bună perioadă din an pentru cumpărarea unei locuințe? Ai grijă să nu cazi în capcana prețului

Românii se visează proprietari, dar cumpărarea unei locuințe nu este o decizie ușor de luat mai ales când prețurile nu stau deloc pe loc, iar numărul caselor și apartamentelor...

citește mai departe
HARTĂ: Un nou val de scumpiri aduce mișcări surpriză pe piețele rezidențiale din marile orașe. Oradea a depășit Timișoara. În cât timp se vinde un apartament?

Tendința de creștere a prețurilor se menține constantă la începutul primăverii pe piața rezidențială din România.  “Piața rezidențială continuă să surprinde performând peste așteptări și în acest început de...

citește mai departe
Studiu Imobiliare.ro: Cei mai mulți cumpărători anticipează noi majorări ale prețurilor în 2024. Cât costă acum apartamentele în marile orașe?

Anul 2024 va fi marcat de noi majorări ale prețurilor solicitate pentru proprietățile rezidențiale scoase la vânzare în România, sunt de părere aproape jumătate dintre cumpărători, arată rezultatele unui...

citește mai departe
Topul celor mai scumpe orașe din țară pentru cumpărători. Pe ce loc cade Bucureștiul?

Cluj-Napoca este, în momentul de față, cel mai scump oraș din România pentru cumpărători. Prețurile cresc în ritm susținut pe plan local și se îndreaptă spre pragul de 2.600...

citește mai departe
Indicele Imobiliare.ro: Apartamentele din marile orașe continuă să se scumpească. Cel mai lent ritm de creștere, în București

Apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari orașe din țară au continuat să se scumpească pe parcursul lunii august, arată datele centralizate și analizate de Imobiliare.ro. Indicele Imobiliare.ro...

citește mai departe