casa care produce mai multa energie decat consuma

Supranumită „casa viitorului”, construcția a fost ridicată de o companie activă și pe piața din România. Tehnologia evoluează, iar, odată cu ea, și standardele în materie de construcții. Jucători din domeniu implementează concepte de locuire care de care mai moderne, menite nu doar să asigure cele mai ridicate condiții de confort, ci și să se încadreze în cele mai stricte norme existente la ora actuală în ceea ce privește protecția mediului. Design și tehnologie Compania germană HUF HAUS, intrată...

slabeste dominatia apartamentelor de Prima Casa Aviatiei Park

Cumpărătorii nu mai sunt interesați doar de factorul preț, iar așteptările acestora de la o locuință cresc. În perioada de recesiune, dezvoltatorii de locuințe din marile orașe s-au pliat pe specificul cererii venite din partea consumatorilor, majoritatea acestora concentrându-se, astfel, pe proiecte low-cost, menite să se încadreze în pragul de 60.000 de euro prevăzut de programul Prima Casă. Odată cu stabilizarea pieței însă, importanța acordată de către cumpărători factorului preț tinde...

preturile locuintelor in S1 2017

Creșterile consemnate pe piața nouă au fost, în general, mai mari decât pe cea veche. Fie că ai o locuință de vânzare sau te gândești să cumperi una, cu siguranță te întrebi care este direcția actuală a prețurilor. Datele pe primul semestru al acestui an confirmă că pretențiile vânzătorilor de locuințe se află pe un trend ascendent în momentul de față, atât la nivel național, cât și în marile orașe – chiar dacă valorile efective de tranzacționare din piață poate nu resimt același ritm de creștere....

initiativa pentru protejarea padurilor Romaniei

Grija față de natură începe să devină o prioritate și în țara noastră. Deși la capitolul protecția mediului suntem în urmă față de alte țări europene, este îmbucurător că demersuri de acest gen apar tot mai mult și la noi. Un asemenea exemplu este reprezentat de parteneriatul strategic încheiat de grupul de retail Carrefour cu sucursala locală a organizației World Wide Fund (WWF), recunoscută pe plan internațional pentru inițiativele sale de profil. Valabil până la finalul anului 2019, acordul...

Viata la bloc, dar altfel Londra Housing 1

O echipă de arhitecți autohtoni demonstrează că a locui într-o clădire de apartamente nu trebuie să fie ce ne-am obișnuit. Pentru o bună parte dintre români, a locui la bloc reprezintă ceva normal – iar majoritatea dintre noi avem, probabil, o părere destul de clară despre ce înseamnă aceasta. Un proiect premiat recent de Ordinul Arhitecților București, în cadrul Anualei de Arhitectură 2017, reușește însă să ofere o nouă perspectivă asupra traiului într-o clădire de apartamente. Ansamblul Londra...

Belvedere panorama

Alegerea unui apartament la ultimul etaj poate reprezenta o soluție perfectă pentru cei care își doresc o oază de liniște în mijlocul orașului. Acestea sunt apartamentele de la ultimul etaj din Belvedere Residences care, deși se află în apropiere de punctele de interes ale Bucureștiului, se păstrează departe de agitația specifică acestora. Spații deschise, panorama spectaculoasă a orașului sau a lacului Tei și calitatea finisajelor: așa poate arăta viața la ultimul etaj. Un refugiu după o zi agitată,...

casa vagon premiata de arhitecti

Conceptul este prezentat ca o soluție similară din punct de vedere financiar, dar superioară ca suprafață și facilități, la locuințele cu 4 camere din blocurile noi. Săptămâna trecută, Ordinul Arhitecților București a premiat, în cadrul Anualei de Arhitectură 2017, cele mai bune proiecte de profil de pe piața locală. În cadrul secțiunii „Arhitectura locuinței” au fost desemnate două lucrări câștigătoare: o casă individuală din Sectorul 5 al Capitalei (foto), pe de o parte, și o clădire...

case de lux din Romania: topul celor mai scumpe apartamente

La capitolul prețuri, Capitala conduce detașat față de celelalte mari orașe, cu valori de ordinul milioanelor de euro. Ce anume îți vine în minte atunci când auzi sintagma „casă de lux”? Un penthouse new-yorkez, un loft londonez sau o vilă somptuoasă într-o insulă exotică? Deși toate acestea sunt exemple cât se poate de potrivite, proprietăți care se încadrează în categoria „lux” pot fi găsite și pe plaiuri mioritice. Exact asta dovedește un clasament realizat de Imobiliare.ro, în cadrul căruia...

cresterile de pret mai temperate pe piata veche

În ciuda unei tendințe general ascendente, anumite categorii de locuințe se mai și ieftinesc. În ciuda suplimentării stocului de locuințe noi din ultimii ani, unitățile locative din blocurile vechi continuă să dețină ponderea majoritară în totalul ofertei disponibile spre vânzare În România. În condițiile în care acestea se situează deja la un nivel de preț foarte apropiat de cel de pe piața nouă, creșterile consemnate de apartamentele vechi sunt, de regulă, mai temperate – unele categorii de...

ultima felie din placinta Prima Casa pe 2017

Jucătorii din imobiliare cred că, la un moment dat, piața autohtonă va trebui să „debaraseze” de acest program – se pare însă că nu suntem (deocamdată) acolo. Unul dintre indicatorii importanți ai activității de tranzacționare pe piața rezidențială autohtonă este programul Prima Casă. Pentru anul în curs, rezultatele consemnate de acesta arată că apetitul pentru achiziția de locuințe rămâne la cote ridicate – astfel că suma totală alocată pentru acordarea de credite co-garantate de către...

Belvedere Residences

Apartament nou sau apartament vechi, în centru sau la periferie, în rate sau cu credit, acestea sunt decizii cu care ne confruntăm inevitabil atunci când suntem pe cale să achiziţionăm propriul apartament. Dacă te-ai decis că este momentul oportun să investești în propria locuință, probabil că ai deja și o mulțime de întrebări, începând de la ce tip de bloc să alegi, până la câte camere ai dori să aibă apartamentul, cum să fie orientat și ce buget ai disponibil. Pentru a-ți face alegerea mai ușoară,...

piata locuintelor crestere fireasca sau pericol de supraincalzire

Deși unii se tem de tem de un nou boom în imobiliare, alții cred că trecem printr-o perioadă normală de creștere. Datorită contextului economic – și legislativ – favorabil, tendința de creștere a pieței rezidențiale autohtone a devenit, anul acesta, cât se poate de limpede. Aceasta se simte nu doar din perspectiva prețurilor, ci și din punctul de vedere al apetitului pentru construcția de noi locuințe. Potrivit unui studiu de piață derulat recent de Imobiliare.ro, în șapte mari orașe ale țării (și...

apartamente vandute cu 3.000 euro pe mp

Sunt zone în care cumpărătorii sunt dispuși să plătească cu mult peste media pieței pentru a cumpăra o casă. Cu toate că se află pe o tendință crescătoare de mai bine de doi ani încoace, prețurile locuințelor din România se situează încă la o distanță considerabilă față de perioada de boom a pieței. Valoarea consemnată în prezent de Indicele Imobiliare.ro – de 1.114 euro pe metru pătrat util la nivel național pentru un apartament (nou sau vechi) – poate fi considerată accesibilă comparativ...

ce fel de locuinte cauta cumparatorul de azi

Piața imobiliară e într-o continuă transformare – și, odată cu ea, se schimbă și preferințele clienților. Că ai la vânzare un apartament vechi sau unul nou, pentru a încheia o tranzacție de succes este important să cunoști bine publicul căruia te adresezi. Iată ce putem afla despre profilul cumpărătorului actual de locuințe din experiența unui dezvoltator „cu vechime” pe piața autohtonă: Cosmopolis este unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale din zona Capitalei, ajungând în prezent...

romanii vor case mai bune dar multi nu-si permit un credit

Apetitul crescut pentru achizițiile de locuințe reprezintă o fațetă a monedei – cealaltă este că mulți nu pot suporta o asemenea povară financiară. În România, majoritatea tranzacțiilor de pe piața rezidențială se derulează, în momentul de față, cu sprijinul finanțărilor bancare. Adevărul este însă că, deși au nevoie de o îmbunătățire a situației locative personale (și sunt dispuși să facă eforturi pentru aceasta), mulți nu se află în postura de a contracta un astfel de împrumut...

Nordul din nou vedeta dezvoltarilor de locuinte

Stabilizarea pieței determină tot mai mulți investitori să treacă la acțiune. În perioada de boom a pieței imobiliare autohtone, zona de nord a Bucureștiului (atât cea cuprinsă în perimetrul orașului, cât și cea din afara acestuia) a reprezentat un important punct de atracție pentru dezvoltatorii de locuințe, datorită disponibilității terenurilor pentru construcții. Venirea crizei a temperat însă mult entuziasmul pentru construcția de proiecte rezidențiale în zonă. (O excepție notabilă...

BNR avertizeaza atentie la preturile caselor

Scumpirea locuințelor din ultima perioadă a intrat în colimatorul analiștilor Băncii Naționale. Florin și Steliana P. au devenit părinți la începutul acestui an și sunt doar unul dintre numeroasele cupluri bucureștene aflate în căutarea unei locuințe. Acum locuiesc într-o garsonieră confort 3 (proprietate personală), însă au în vedere contractarea unui credit pentru achiziția unui apartament cu trei camere – se gândesc tot la un bloc vechi, într-unul dintre cartierele tradiționale ale Capitalei....

1.400 ansambluri rezidentiale

Ansamblul cu cele mai multe apartamente finalizate până în prezent este situat la marginea Capitalei și ajunge la aproape 8.000 de unități. Potrivit unui studiu de piață derulat de Imobiliare.ro în intervalul martie-aprilie 2017, în șapte mari orașe ale țării (și împrejurimi) există aproximativ 1.400 de ansambluri rezidențiale (cu un minimum de 30 de unități locative). Acestea se află în diferite faze de dezvoltare: unele sunt în proces de obținere a documentației necesare pentru demararea construcției,...

achizitiile de locuinte in plina efervescenta

Condițiile favorabile de creditare sunt un sprijin important pentru cei care-și doresc o casă. Spre deosebire de anul precedent, 2017 a debutat sub auspicii semnificativ mai favorabile pentru piața imobiliară. Activitatea de tranzacționare a fost susținută, încă de la început, de două măsuri importante: elaborarea unei strategii pe termen mediu pentru derularea programului Prima Casă, pe de o parte, și decizia băncilor de a reveni la avansuri mai favorabile pentru ipotecarele standard (după majorările...

TNI

Cel mai mare târg imobiliar din ultimii 7 ani – Târgul Național Imobiliar TNI – începe vineri, 19 mai, ora 10:00, la Palatul Parlamentului, în sala Unirea. Evenimentul va fi unul de amploare prin numărul record de 122 de participanți ce vin în întâmpinarea clienților cu peste 15.000 oferte imobiliare pentru locuințe noi și vechi, case de vacanță, terenuri din București, Ilfov, Constanța, Cluj, Valea Prahovei, Brașov, dar și celelalte zone ale țării. Prețul minim în cadrul târgului imobiliar este de...