Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
28 Mai 2018

Proiectele de locuințe „verzi”, următorul nivel al pieței rezidențiale?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 29 Mai 2018

Dezvoltarea de ansambluri de locuințe „verzi” va prinde avânt în perioada următoare, pe fondul prevederilor UE în materie de protecție a mediului.

Anul 2020 se apropie cu pași repezi, la fel ca și termenul de implementare a noilor norme privind protecția mediului în domeniul construcțiilor. În acest context, jucătorii de pe piața imobiliară locală fac eforturi să se alinieze la cerințele Uniunii Europene. Potrivit datelor BuildGreen, peste 40 de proiecte imobiliare din România, atât noi cât și existente, au fost certificate ca fiind „sustenabile” pe parcursul anului trecut.

„Piața imobiliară locală s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani din punct de vedere al sustenabilității și suntem din acest punct de vedere la nivelul altor țări din regiune, fie că vorbim de Republica Cehă, Slovacă sau de Polonia și Ungaria. Asistăm deja la o trecere către un nivel superior de sustenabilitate, care pune acccent nu doar pe niveluri de performanță energetică cât mai ridicate cât și pe implementarea de noi tehnologii și pe crearea unui mediu de lucru care pune accent pe bunăstarea angajaților”, explică Răzvan Nica, managing director BuildGreen.

De la birouri și comercial la rezidențial

Potrivit reprezentanților companiei, obținerea unei certificări sustenabile după normele BREEAM și LEED a devenit în ultimii ani o practică pe segmentul clădirilor de birouri, ca și pe cel al centrelor comerciale de mari dimensiuni. „În același timp, numeroși proprietari de proiecte deja finalizate decid să implementeze soluții de eficientizare a consumurilor de energie, țintind obținerea unei certificări sustenabile de tipul In Use din dorința de a își păstra proiectele relevante pe piață, comparativ cu noile proiecte care au de regulă niveluri ridicate de performanță”, punctează aceștia.

În acest context, „următoarea etapă” a implementării principiilor de dezvoltare durabilă pe piața imobiliară locală va fi reprezentată de apariția primelor proiecte rezidențiale certificate sustenabil. „În acest moment există deja mai multe proiecte care au obținut o astfel de certificare din partea unor foruri interne iar perioada următoare va aduce și obținerea primelor certificări BREEAM sau LEED”, punctează oficialii BuildGreen.

Proiecte mixte sustenabile

Potrivit acestora, apariția mai multor proiecte imobiliare mixte se va concretiza și prin certificări de tip „communities”, care pot aduce beneficii încă din etapele de elaborare a master-planurilor, rezultând astfel comunități ample, unde componentele locative, profesionale, comerciale și de recreere vor fi îmbinate armonios. De asemenea, dorința investitorilor de a obține randamente energetice ridicate va duce și la dezvoltarea primelor proiecte în conformitate cu normele EDGE, care pun accent pe utilizarea eficientă a resurselor, atât în procesul de dezvoltare, cât și pe perioada administrării. „Eficientizarea consumurilor de energie va fi dublată în perioada imediată de implementarea unei multitudini de soluții menite să majoreze semnificativ bunăstarea angajaților la locul de muncă, măsuri care se vor transpune într-un final prin creșterea gradului de satisfacție dar și a productivității angajaților”, subliniază Răzvan Nica.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Așteptările de la o locuință cresc – ce vor cumpărătorii în 2019? – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Proiectele de locuințe „verzi”, următorul nivel al pieței rezidențiale? […]

  • Rezidențialul, „pariul” investitorilor locali și străini. Vezi EXCEPȚIA

    […] părea, așadar, că rezidențialul românesc reprezintă o adevărată „țară promisă” pentru investitorii din domeniul imobiliar (și nu […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Un dezvoltator specializat în construcția de locuințe „eco” are în plan noi proiecte

În cadrul noilor ansambluri, reprezentanții companiei aspiră la implementarea conceptului de “effortless maintenance”. Din cele 190 de locuințe „prietenoase cu mediul” dezvoltate în ultimii cinci ani, dezvoltatorul ansamblurilor Ecovillas...

citește mai departe
Pe fondul pandemiei, dar și schimbării standardelor internaționale în construcții, tot mai mulți români sunt interesați de locuințe „eco”

Potrivit standardelor internaționale nZEB, clădirile private, inclusiv cele de locuințe, trebuie să aibă un consum de energie aproape de zero. În contextul modificării preferințelor în materie de locuire, locuințele...

citește mai departe
România, pe locul al treilea în regiune la proiecte imobiliare „verzi”. 2021, un moment de tranziție pentru dezvoltarea sustenabilă

În momentul de față, mai bine de jumătate din numărul proprietăților certificate la nivel național se găsesc în zona Capitalei, aceasta fiind urmată de Cluj-Napoca și Timișoara. Peste 300...

citește mai departe
5 tendințe (pozitive) din piața rezidențială valabile și postpandemie

Situația din domeniul sanitar a dus la transformarea stilului de viață și a dus la modificarea exigențelor în materie de locuire. Epidemia de COVID-19 a modificat semnificativ tendințele manifestate...

citește mai departe
Îmbunătățirea performanței energetice, o opțiune și pentru proprietarii de apartamente

Una dintre soluțiile de eficientizare a consumului de energie constă în instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură. Începând de astăzi, 15 septembrie 2020, românii pot depune...

citește mai departe