Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
14 August 2013

5 lucruri pe care ar trebui să le verifici înainte de a te muta în chirie

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei, Chiriaşi
Ultima actualizare: 16 August 2013

O proprietate impresionantă în primă fază se poate dovedi o alegere nu tocmai bună din cauza unor „detalii” nebăgate în seamă.

Atunci când te afli în căutarea unei locuințe de închiriat poți fi tentat să accepți ceea ce ți se oferă fără a pune prea multe întrebări, doar pentru că proprietatea respectivă îndeplinește anumite criterii importante pentru tine sau pentru că (începi să) simți presiunea timpului. Ca și în cazul unei achiziții însă, este recomandat să soliciți cât mai multe informații proprietarului, pentru a evita eventualele neplăceri ulterioare. O ofertă care te-a impresionat în primă fază se poate dovedi, în timp, o alegere nu tocmai înțeleaptă din cauza unor aspecte pe care le-ai neglijat. Imobiliare.ro îți prezintă o listă cu cinci lucruri pe care ar trebui să le verifici înainte de a te muta în chirie:

casanoua1. Asigură-te că locuința nu are restanțe la întreținere, lumină, cablu etc.:
O proprietate cu restanțe este una cu probleme. Cu siguranță nu vrei să fii pus în situația de a plăti datoriile altora, dar nici să fii deconectat pe nepusă-masă de la rețeaua de electricitate, gaz sau cablu. Pentru a evita asemenea situații, solicită proprietarului vechile facturi pentru a fi sigur că locuința este cu toate plățile la zi. Dacă vrei să te muți într-un apartament, informează-te și cu privire la restanțele la întreținere ale proprietarilor din bloc. Un singur imobil cu restanțe acumulate poate cauza neplăceri serioase celorlalți locatari, inclusiv întreruperea furnizării agentului termic.

2. Fă un calcul estimativ al tuturor cheltuielilor:
Cheltuielile pe care le vei avea cu locuința nu se rezumă la plata chiriei. Mai ales la apartamentele vechi, în balanță cântăresc greu și întreținerea sau chiar lumina, atunci când în ecuație intră aparate de aer condiționat sau calorifere electrice. Atunci când soliciți proprietarului facturile, fă o estimare a tuturor costurilor pe care va trebui să le plătești lunar. Fă un calcul separat pentru perioada de vară și unul pentru perioada de iarnă, când întreținerea poate ajunge la câteva sute de lei bune.

3. Asigură-te că locuința este bine întreținută:
Pentru a avea un trai decent, casa în care te muți ar trebui să fie bine întreținută. Cu siguranță nu vrei să te apuci tu de zugrăvit. Acestea sunt lucruri de care proprietarul ar trebui să se ocupe înainte de predarea casei în chirie. Pe lângă aspectele evidente, ce țin de întreținerea generală a casei, verifică de asemenea ca aceasta să nu aibă mucegai sau dăunători (gândaci, furnici etc.).

4. Verifică instalațiile sanitare și electrice:
Defecțiunile instalațiilor sanitare sau electrice îți pot scăpa cu ușurință din vedere la o primă vizionare. Cu toate acestea, atunci când iei serios în calcul o anumită proprietate, nu trebuie să te sfiești să încerci robineții, prizele, comutatoarele sau să verifici siguranțele; poți solicita chiar o altă vizită la apartament pentru a verifica toate aceste lucruri. Dacă observi mici defecțiuni, solicită proprietarului să le remedieze înainte de a te muta.

5. Ai grijă ca aparatura să fie în stare normală de funcționare:
Cele mai multe apartamente se închiriază complet mobilate și utilate. De regulă, chiriașii se mulțumesc să vadă dotările unei locuințe, fără a le și verifica. Înainte de a „bate palma” cu proprietarul însă, este indicat să te asiguri că toată aparatura din casă se află într-o stare normală de funcționare: aragazul, frigiderul, mașina de spălat, televizorul etc.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în București

Ai intrat deja în goana după chirie sau îți aduni acum forțele să intri în cursa care te va aduce față în față cu locuința perfectă pentru tine? Secretul...

citește mai departe